marți, 7 aprilie 2015

PARCA A FOST IERI...


                Parca se intampla ieri .... si totusi au trecut 30 de ani batuti pe muchie ... de cand un baietel blond de 10 ani se lega in sfoara pe stancile Tampei , cu ham , carabe si toate cele ... voba ceea , ca “alpinistii”....  inconjurat  de  altii, mai mari ca el cu 7-8-10 ani si peste , unii dintre ei “clubisti”, altii pur si simplu care imbratisau muntele si ideea de libertate , intr-o perioada unde aveai putine “supape” sa faci asta ...Nu am sa pomenesc despre cum sau de ce am ajuns sa ma catar pe stanca , e mai putin important ... e bine ca am facut-o , e ceea ce conteaza si ma bucur ca am ajuns sa fac asta , lucru care m-a format si mi-a schimbat viata ....
              Era primavara lui ’85... an in care am debutat pe stanca in rand cu “lumea “, cu materiale , cu toate “cele”... ham mi-am cusut din chinga auto la atelierul lui “Pintzy”-Cristian Bucuras  ... prima sfoara adevarata am cumparat-o din banii castigati mergand cu “plugusorul” pe la casele oamenilor in seri geroase de Anul Nou... A costat 280 de lei , imi amintesc si acum... era verde, o coarda “Carpati”...Apoi am fost cadorisit cu ceva carabe (electricieni) de catre Sony (Sandor) ... si indrumat pe stanca prin trasee , incurajat de Marian “Brasoveanu”, Lari Persenariu , Catalin Berbec, Dan “Chioru”-fratele lui Lari , Daniela “Neagra”-Dan Butnaru, Sochima, Oskar Gligor, Narcis , Tibi Kantor, etc... unora nu le mai retin numele ...

               Sunt amintiri vechi, foarte vechi , dar atat de vii prin autenticitatea lor si prin trairile unui suflet de copil...  Poate am ales aceasta lume a verticalelor deoarece era pura si  lipsita de meschinarie si fariseism (cel putin asa  o vedeam eu) , ceea ce in lumea de “jos “ nu se intampla... sus , esti tu si muntele , atat.

                Au trecut 30 de ani  ...  am avut parte de multe incercari ...Am trait iubiri pe verticala , am legat adevarate prietenii...   Am cunoscut multi oameni frumosi si inimosi , multi dintre ei piloni ai alpinismului romanesc , le multumesc pentru onoarea de a-i fi avut parteneri in diferite incerari , de a putea invata de la ei si cu ei ... Am avut onoarea de a cunoaste si alpinisti din epoci trecute, titani ai “nostri”...ca Emil Coliban  sau Ionel Coman ... oameni cu suflete tinere ...marele meu regret fiind acela ca n-am mai apucat sa-l cunosc pe Nea’ Baticu...
                 
              Catararea si muntele mi-au aratat mult din CINE  sunt , unde ma situez , cum pot sa imi ating visele , sa le fac aievea , palpabile , chiar gravate in stanca ... Neantul m-a ridicat prin gratia ce mi-a oferit-o , apoi m-a zdrobit , pentru a ma ridica iar ...Intr-o lume in care te lovesti peste tot de Dumnezei ai propriilor lumi , eu am inteles ca nimic nu vine de la mine , eu am fost doar o “unealta” intr-o lucrare sau constructie mult prea vasta pentru a putea fi imaginata...



3 comentarii: