duminică, 15 noiembrie 2009

Escalada Postavaru - sectoare, lista trasee.





  1. Dupa terminarea "erei" baterii de spituri cu dalta, care, ce-i drept , a durat cativa ani, dotat cu o superbormasina Hilti de catre Florin Ularu si cu ceva spituri de la Castoru', am inceput sa schimb configuratia multor trasee din zona Brasovului si sa amenajez mai ales linii noi, zona de faleze de escalada din Postavaru fiind cea mai importanta zona deschisa integral de mine ( ajutat, bineinteles), fiind si cea mai ampla din judet. Situata in imediata apropiere a Stancii Prostului , la 10 min , la iesirea din Cheile Rasnoavei, cu acces facil si rapid la trasee, zona numara in prezent 120 de trasee,din care multe de 2 si 3 sectiuni(lungi), in cateva sectoare diferite. Stilul de catarare implica preponderent fete verticale sau cazute, fisuri clare, treceri de burti sau surplombe accentuate, chiar tavan . Genul e deosebit de calcarul din alte zone, in multe trasee implicarea tehnica a prizelor de picioare si aderenta facand diferenta. Istoria acestei zone a inceput in septembrie 2002, cand am purces la deschiderea primelor trasee din Peretele Mare(Aboland), urmate in anii urmatori de extinderea in alti pereti adiacenti. Insa cel mai mare avant in amenajare l-am avut in ultimii 3 ani , in care am triplat numarul traseelor la peste 100, majoritatea lor fiind la palierul inferior al dificultatii, dar la cel superior al frumusetii. Aceasta ultima etapa a comportat cam 60 de zile de batut si am realizat-o singur, de multe ori pe vreme numai buna de stat in casa la un vin fiert,in special iarna, in conditii greu de imaginat, cu o munca titanica. Materialele investite in proiect au fost "sponsorizate" in proportie mare din buzunar propriu, incluzand in asta si cumpararea unui acumulator nou, cu ajutorul lui Frank Schobel, pentru restul de materiale fiind sustinut partial si de Proclimbing si de cataratori din Bv. Cu aproximativ 3 km lungimea cumulata a traseelor de catarat din faleze, aceasta zona e pentru mine un proiect de suflet realizat,in care am avansat mai mult decat as fi sperat, intr-un cadru natural de vis cum e abruptul sudic al Postavarului ...ce ofera un "3 seasons" acces la trasee, in verile calde fiind contraindicat datorita vegetatiei si expunerii la soare.Topoul se poate descarca si la http://www.roclimbing.com/, sau vizualiza zona de escalada Brasov+ topo la http://www.romaniaquest.ro/
    In continuare , voi prezenta o lista de trasee coroborata cu schite pe poze, astfel incat dispunerea traseelor sa apara cat mai limpede.Toata zona e impartita in sectoare, si subimpartita in pereti, astfel incat un sector poate include unul sau mai multi pereti.

    SECTORUL A :
    Peretele ABOLAND : 25 trasee, dreapta-stanga

  1. Definitia Spitului , 22m, P, 8?
  2. Seasons in the Abyss, 35m,8 prima parte, P 10? integral.
  3. Spaimele Galbene, 35m, 7+/8-.
  4. Old School , 37m, 7 .
  5. Equilibrium, 62m, 7+/8-, 7 prima parte.
  6. Stop Digging, 16m, 8-.
  7. Seniorul Apocalipsei , 30m, P, 10+? integral , 9/9+ prima parte.
  8. Piroman , 15m, P, 10?
  9. Deify Thy Master, 52m, P, 10?
  10. Bitum Jacuzzi, 32m, P, 10-/10 ?
  11. Gradiator, 30m, P, 10-?
  12. Gradiation, 30m, P, 9+?
  13. Skylifter, 60m, 9+prima parte(24m).
  14. Dejavoodoo, 50m, P, 10?
  15. 1 Decembrie, 55m, 9-.
  16. 1 Dec. varianta, 30m, 10-?
  17. Dust in the Wind, 50m, P, 10?, 7 a doua parte.
  18. Mizantropia, 25m, P , 8+?
  19. Psihodrama, 25m , P , 9-?
  20. Valhalla, 20m, P, 9+?
  21. Absolution, 35m , P , 10?
  22. Titanium, 50m , P, 9+?
  23. Abolander , 30m, P, 9-?
  24. Calea Fortei, 25m, 9-.
  25. Mars Imperial, 25m,9-.
  26. Magnus Dei, 20m , P, 9+?
Peretele TZANC : 4 trasee ,dreapta-stanga




  1. Reinforcement, 18m, 8-.
  2. Plutonium, 17m, 7+.
  3. Iridium , 17m, 8+.
  4. Frate Badesciene ! , 17m, 7 .
Peretele PORTAL : 5 trasee, dreapta-stanga



  1. Cadmium, 25m, 6+.
  2. Nickel, 25m, 9-.
  3. Everlasting Terror, 35m , P, 9+?
  4. Total Terror, 35m, P, 9-?
  5. Diabolus in Vidfernia, 35m, P, 8?

Peretele POLIGONUL SUSPENDAT : 14 trasee, dreapta-stanga



  1. Lividus Maxima , 20m , 7-.
  2. Endomorphism , 10m,P, 7+?
  3. Frustrarae Humanum Est... 10m ,P , 10?
  4. Mezomorphism, 22m, P, 8+?
  5. Fearification, 28m, P, 8+?
  6. Karmic Abisalyzer, 32m, P, 9?
  7. Kinetic Cibernetic , 32m, P, 9+?
  8. Click Dreapta, 22m, 7.
  9. Cu Moartea pre Moarte Calcand, 20m, 8-.
  10. Strongy, 20m, P, 10-/10?
  11. Racirea Vremii, 20m, 7 .
  12. Alveolist, 23m , 8-.
  13. Tyrannus, 23m,P, 8+/9-?
  14. Dignitis Minima , 23m,P, 8 ?
Sectorul B-TURNULETUL : 6 trasee , drepta-stanga

1. Durere in Tanatosfera , 20m, P, 10?
2. Degetarul , 20m, 9+/10-.
3. Mitza , 18m, 8-.
4. Liviu, 18m, 6+.
5. Blue Water , 18m, 7+.
6. Second Hand , 24m, 7+.


Sectorul C : 4 trasee, stanga-dreapta



  1. Gudron, 27m, P, 9-?
  2. Catran, 27m, P, 9-?
  3. Bitum , 26m, P, 9-?
  4. Citom , 25m, P, 8+?
  5. Nicotina, 25m, 8-.
  6. Asfalt , 22m, P, 8-?
Sectorul D : 24 trasee, stanga-dreapta



  1. Nicidecum !, 18m, 9+, 9+/10-.
  2. Wolfgang, 18m, 7/7+.
  3. Nu pot sa Cred!, 24m, P, 9+?
  4. Hai la Taticu... , 22m, P, 10?
  5. Apophis, 32m, 7 prima parte, a doua P,10?
  6. Thanassis, 32m, 8., 7 prima parte.
  7. Chrysogonos,30m, P, 10-?
  8. Sarlaac, 16m, 7.
  9. Death Star, 15m, P, 10-?
  10. Blockstart, 15m, P, 10?
  11. Control, 22m, P, 9?
  12. Chewbacca, 22m, 8-/8.
  13. R2D2, 18m, 8+
  14. Superbia, 45m, P, 10?
  15. Cald si Bine , 16m, 5+
  16. Greedo, 34m, 9-/9.
  17. Bountyhunter, 24m, 8.
  18. Bradut, 25m, 7.
  19. Ciupitu , 20m, 7/ v 9-?
  20. Braveheart, 25m, 8+.
  21. Tentatia, 15m, 6+.
  22. Extensor, 15m, 9.
  23. Diedrul, 16m , 6.
  24. Burtica, 15m, 7-.
Sectorul D superior : 11 trasee, stanga-dreapta



  1. Rest in Pain! , 25m, 8-.
  2. Fa Pasi ! , 25m , 8+/9-.
  3. Natural Aggressivity, 25m , 8-.
  4. The Flames of the End, 24m , 9-
  5. Edge of Sanity, 25m, 8+.
  6. Appetite for Suffering, 27m , 7.
  7. Creasta Vantului, 17m, 6+.
  8. Batranu, 18m, 7+.
  9. Jucaria Suprema, 17m, 7+/8-.
  10. The Burning Darkness, 16m, 9-.
  11. Macchiavellic Symphony, 30m, 7-.
Sector E - Peretele AMFITEATRU, 8 trasee, dreapta-stanga



  1. Cyclop, 15m, 9+.
  2. Cumpana, 15m, 7.
  3. Anaerobic for Charismatics, 15m, P, 10-/10 ?
  4. Remus, 16m , 9-.
  5. Pollux, 17m, 9.
  6. Castor, 18m , 7+.
  7. Romulus, 25m, 7.
  8. Turnul de Fildes, 35m, 7+.
Sectorul E superior-TOTALITAR Wall, 9 trasee, stanga-dreapta



  1. Psihasm, 18m , P, 10-?
  2. Enter Lord Abyssolous, 22m, P, 10-?
  3. Cascadadepiatra, 22m , P, 10?
  4. Strecuratoarea , 16m , P, 9+?
  5. The Time in Now!, 18m,P, 8+?
  6. Totalitar, 30m, 9-.
  7. Supremist, 22m, P, 9+?
  8. Absolutist, 23m , P, 9+?
  9. Monodeus, 22m, P, 10-?
Sector F - LIRA, 5 trasee, stanga-dreapta :



  1. Loc de dat cu Capul , 18m, P, 9?
  2. Lira , 30m, 8 .
  3. Fii Penibil ! 25m, P, 9-?
  4. Dark Ways , 25m, P, 9?
  5. Stardust , 25m, P , 9-?

Sector G - Marele V

peretele central , stanga -dreapta :

  1. Idealist , 27m, P, 9-?
  2. Stinge Tigara ! , 28m, P, 7-?

marți, 27 octombrie 2009

Trasee noi in zona Postavaru (100)



Printre cateva sesiuni de catarat in zona de escalada din Postavaru , am reusit sa mai bat cate ceva, de data asta deschizand un nou perete, cel mai in stanga zonei, numit "poligonul suspendat". Locatia e incredibila, se vad toti muntii din jur de la baza peretelui, plecarea in trasee se face de pe o brana , in plin perete. Accesul e mai dificil, trebuie urcat pe la baza falezei Aboland, pe valcel, pana sus la limita grohotisului, apoi traversat stanga pe o brana, ce conduce , printr-o deschizatura intre pereti, la baza falezei . Momentan sunt amenajate aici 5 trasee, dar urmeaza si altele. Stilul e de fatza cazuta si verticala, prizele sunt mari dar rare. Cu ocazia acestor ultime amenajari din zona, am atins cifra de 100 de trasee amenajate in areal. Traseele amenajate in perete , sunt in felul urmator, de la dreapta la stanga: "Fearification"-28m, 8? ; "Karmic Abisalyzer"-32m, 9-? ; "Kinetic Cibernetic"-32m, 9? ; "Click Dreapta"- 25m, 7 , ; "Cu Moartea pre Moarte Calcand..." -23m, 8-/8.

miercuri, 19 august 2009

Alpinism - Alternativa Intunecata - 2004







Cum devenise aproape o traditie sa nu las sa treaca un an fara sa deschid un nou traseu de alpinism , si in primavara lui 2004, am purces la o asemenea "lucrare", de data aceasta la altitudini mai joase , respectiv in abruptul sudic al Postavarului (Itvig). Ce a fost cu adevarat o noutate pentru mine e ca de data aceasta mi-am propus sa abordez un perete de calcar, si desi ma formasem pe calcar ca si catarator, nu mai batusem nimic pe roca asta in materie de alpinism... Fara sa-mi propun o linie anume, am pornit, alaturi de Bogdan Micu (Pti) catre Postavaru, urmand clasicul traseu cu personalul pana in Timisul de sus, apoi Spinarea Calului, si coborarea pe Valea Lunga, catre baza Itvigului... O frumoasa zi de 24 aprilie, ne gaseste in Poiana Inului incarcati pana in dinti cu toate cele trebuincioase calatoriei noastre in necunoscut... In timp ce umplu bidoanele cu apa , arunc ochii catre pereti si caut un loc vacant pentru poteca noastra abisala... Si iata ca zaresc in stanga celor 3 Muchii, o fasie de perete umbrita, desi e ora 10 si soarele bate puternic ... Cuvintele "Alternativa Intunecata" imi suna deja prin minte... E cu adevarat intunecata, si pe deasupra , totul tine de alegere, deci , alternativa. Cu pasi grei ne poticnim pana sub perete, pe care il masuram de pe grohotisul abrupt de sub el... Ceea ce ma intereseaza se situeaza in stanga Muchiei Caprioarei. Peretele, de data asta scaldat de soare, ofera o multitudine de detalii pe care le sorb lacom. Locul de la baza e atat de abrupt, incat trebuie sa amenajam o platforma , caci toate lucrurile incep s-o ia la vale daca nu. Dupa ce mancam ceva in graba , ne pregatim de ascensiune. Ochesc o fisura oblic stanga care strabate peretele cateva zeci de metri... problema e ca fisura nu incepe de jos, ci de la cel putin 10 m... Pana sa o prind, zaresc totusi ceva detalii care m-ar putea conduce catre ea... Suntem in aprilie si vegetatia nu a explodat inca, peretele e destul de curat... Incarcat cu materiale, urc pe o fatza cazuta ce pare primitoare, dar a fost doar o iluzie. Ma astepta un pasaj greu inca de la plecare, ma opintesc din greu sa trec si nu-mi vine sa cred ce tare e...Inaltimea mea considerabila imi vine in ajutor si prind o fisurica dupa o placa si ma ridic, intr-o mica nisa in stanca , unde gasesc loc pentru doua frienduri, am urcat deja cam 7 m si sunt primele asigurari. Fatza de deasupra arata destul de spalata, presarata pe alocuri cu mici alveole . Catre dreapta, un smoc de iarba tradeaza prezenta unei fisurele, dar asta cam cu 2 m mai sus... Ma ridic tinandu-ma cu un sfert de falanga de alveole, montez un cliff mai sus(nu vad daca e bun) , ma ridic in el , apoi il tensionez cu scarita. E cam prost, dar comand rapid bormasina si dau o gaura . Cu spitul montat, rasuflu usurat, mai ales ca mai jos e o tulpina cheala de copac , ca o teapa, exact sub mine... Din spit ajung cumva sa apuc fisura , pe care incerc sa o curat de pamant si pietre. Precipitat de efort, o incarc repede si o blochez, urmand o ridicare grea si incomoda pe ceva praguri bune la picioare. Pun repede un friend mic si bat un piton mai sus , pe fisura, dar nu-mi place .N-am pitoane potrivite pentru zona asta si montez un nou spit,moment in care constat ca n-am incarcat acumulatorul bormasinii... Decid sa continui, cu spitul odata montat, urmeaza o alta ridicare , pe praguri si fisuri . Dificultatea scade putin , si avansez inca cativa metri , montand doua frienduri de marimi medii. Cu un grande ecarte spre stanga, gasesc o fisura ce primeste un peu IUS bun , auriu. De aici peretele devine spalat si dificil , oscilez pe unde sa o iau . Cred ca de data asta o voi lua la vale, din motiv ca mai sus va fi nevoie sa bat un spit si nu mai am cum , asa ca ma retrag . Fructificam restul zilei parcurgind un frumos traseu in acelasi perete, Pantera Roz, batut de sotii Enache .
A doua etapa a traseului nostru ma gaseste din nou la baza peretelui , pe 1 mai , alaturi de Adi Cernea. Alti prieteni, Rus Bogdan si Catalin Gabor ne insotesc , dar se multumesc sa arunce o privire peste proiectul nostru si "fug" in Fatza Inalta, unde vor sa incerce Ulise la liber. Catar peste jumatatea de lungime batuta si ma incalzesc bine, in timp ce Adi jos isi freaca mainile de bucurie si nerabdare .Daca avem noroc, va avea ocazia sa le puna si pe prize...Din p-ul in care stau studiez atent fatza de deasupra.E aproape verticala si fara posibilitati de montat ceva asigurari. Ma ridic incet peste cui pe prize cam proaste , si gasesc un loc de friend mai mare intr-o nisa cu iarba, dar nu-mi place cum sta ...Il las asa , pt ca nu am altceva , si continui, usor catre dreapta , pe prize mici si murdare. Mai sus , incerc sa bat un alt peu intr-o fisura , din lateral, dar intra foarte putin , si abia daca ma pot echilibra cu el ca sa pot pipai ce e deasupra. O fatza compacta cu stanca buna, dar aproape complet lipsita de prize...Ce ma intereseaza aici cu adevarat e un loc pentru cliff, pt ca deja sunt destul de sus fatza de ultima asigurare, pana la care am protectii care nu vor tine... Gasesc ceva , dar nu suficient de bun , sunt totusi silit sa ma las in carlig, si obligat in acelasi timp sa vad si cat de prost sta, caci e in dreptul ochilor mei... Ma rog sa nu se smulga, mai ales in momentul in care iau bormasina si incep sa forez gaura. Momentul baterii spitului si ancorarea in zelb imi par o eternitate. Supliciul odata terminat , rasuflu din greu dupa efortul depus, dar mai ales linistit ca am o asigurare buna pe ultimii 7m. Din spit se intrevede o rampa orizontala , la 2 m deasupra, marcata de bolovani mari cimentati. Mai ramane problema sa ajung la ea... Dupa cateva incercari zadarnice, realizez ca nu va fi usor. In final, ma intind la maximum cu mana dreapta si curat de iarba o priza, stand cu stangul intr-o bucla de chinga in spit. Cu dreapta prind aici o priza de 2 degete, dar mica , de jumatate de falanga. Icnesc si ma azvarl cu tot corpul pe mica brana de piatra , de pe care incep sa fac curatenie, daramand bolovani in hau. Decid ca de aici voi traversa spre stanga, si bat un peu auriu IUS, foarte bun, pentru ghidare. Inceputul traverseului nu e chiar usor, cateva miscari ma aduc pe o placa desprinsa partial, pe care o iau in "bavareza", si la baza careia montez un friend mic. Ma gandesc ca e prea grea ca trecerea mea sa o destabilizeze , dar nu exclud nimic... Incerc pana si sa imi imaginez traiectorii in cazul in care s-ar rupe cu mine...E mai bine asa.Ajuns "calare" pe placa , incerc un sentiment de satisfactie, stau in maini aproape, la aderenta, si totul e aerian, iar coarda flutura metri buni sub mine...Continui catre stanga , unde dau de prize bunicele , si montez un alt friend, mare.Terenul pare framantat, dar prizele sunt cazute .Fara sa mai bat ceva, cu cateva miscari rapide caci incep sa obosesc, parcurg si ultimul pasaj ce ma desparte de locul ales pentru regrupare, si bat un piton de nadejde intr-un loc cu pernite de iarba. Am folosit pe lungimea asta care comporta aprox. 50m, 6 asigurari fixe. Cer repede bormasina si bat pe nerasuflate doua spituri, si le leg cu cordelina. Intre timp, Adi baga tot ce e important in rucsac , si il leaga cu semicoarda pentru a-l recupera apoi...Cu regruparea gata, Adi isi ia inima in dinti si se pregteste sa parcurga si el lungimea proaspat deschisa. Ajuns sus , e vadit satisfacut de pasaje.Se priponeste in zelb , in timp ce eu , cu forte proaspete, fac pregatirile pentru ascensiunea celei de a 2-a lungimi din traseul nostru. Nu mai avem foarte mult timp si sper ca dupa depasirea primei parti din lungime , care e si verticala, sa avansez pe teren mai usor repede... dupa cum se vedea de jos... Purced deasupra regruparii, pe prize bunicele , apoi ma orientez catre stanga, si prind niste fisurele , unde bat un peu bun. Si mai mult catre stanga, peretele formeaza un diedru mare, cu posibilitati mai bune, catre care tind sa ajung. Fisura pe care stau se intrerupe si continua mai sus. Cu stanga pe priza, tensionat, scot o bucla de cordelina pe care o petrec dupa o clepsidra si in final ma las cu strangere de inima in ea. o dublez , chiar o triplez cu cordelina si o asigur. Ridicat deasupra, mai bat un piton in fisura, si execut un traverseu mic , cu spreiz, catre stanga, intrand in diedrul cel mare.Pasajele scad putin in dificultate , si cu un nou peu ies pe friabil si iarba deasupra, pe un soi de brana oblica, intr-o mica "lumea pierduta"...Aici terenul e inclinat si friabil, ma straduiesc sa nu dau bolovani peste Adi.La o mica burtica mai bat un peu-jalon , urmat de un parcurs stanga si sus, ajutat de un friend mic, apoi usor dreapta si regrupez temporar la un copacel din perete, la capatul de sus al zonei inierbate. Curand recupereaza si Adi , apoi tragem rucsacul cu greu , si bat regruparea, la baza unui perete compact de stanca. Soarele demult a parasit arealul peretilor Postavarului si se ascunde undeva dincolo de Fagaras , facand loc umbrelor din ce in ce mai mult. Ne aflam intr-un loc interesant, invizibil de jos din poteca sau din alta parte; in dreapta noastra printr-un mic horn , se poate iesi in Muchia Caprioarei, iar catre stanga , peretele formeaza un mare diedru-valcel...Desi stiu ca pentru azi s-a incheiat ascensiunea, imi fac un plan cu ceea ce urmeaza incercand sa surprind detalii . Au urmat rapeluri peste perete si clasicul drum peste Spinarea Calului, apoi suieratul personalului catre casa.
A treia si ultima etapa a ascensiunii traseului m-a gasit pe 8 mai 2004 in compania lui Bogdan Micu,cu care am asezat materialele la baza Muchiei Caprioarei. Prin acest traseu intentionam sa prindem regruparea din care ne-am retras saptamana trecuta . Cum aveam mult bagaj de dus, am inpartit sarcinile, eu urma sa merg cap , la coarda simpla, luand in spate bormasina si semicoarda, iar Bogdan , restul. Chiar si asa am facut ascensiunea primelor 3 lungimi din "caprioara" rotpunkt si m-am incalzit nitel. Dupa un rapel scurt pe un jgheab in stanga, am ajuns la locul stabilit. Ce se vede deasupra nu arata promitator. Totusi, fisuri mici , discontinue, brazdeaza fatza de calcar compact . In acelasi timp pare si destul de curata, promitand escalada libera pe masura... Pornesc. Pe primii metri, trec o fatza usoara , punctata cu iarba, in care pun un piton intr-o fisura orizontala , dar fara sa-l bat. Cu siguranta va rezista la o cadere, asa cred... Zona devine acum compacta si prizele se raresc. Fara ezitari, intru la liber cativa m, avand totusi prize satisfacatoare, pe care ole incerc precaut. Dupa cativa metri, prind o mica muchie cu stanga, din care cu mare efort scot cu cealalta mana o bucata de cordelina pe care o petrec dupa un cioc mic. Ma las in ea. Niciodata nu m-am simtit asa nesigur ca acum , sunt nevoit sa o sustin cu mana stanga ca sa nu sara... Dar mai sunt si nevoit sa cer bormasina si sa dau o gaura cat pot de repede. In decursul procesului, imi mor multi neuroni, pe care ai glorific. Sacrificiul lor nu va fi zadarnic... Cu spitul gata , stam altfel de vorba. Prind avant si ma ridic pe prize, intr-un stil destul de atletic, deasupra , catre o placa fisurata pe ambele parti, care suna urat, dar e stabila... Bat aici un cui der nu e decat de sustinere, pasajul continua cu o portiune mai spalata... Inlocuiesc cuiul cu un spit , dupa care revin pe prize, fara sa-mi pierd avantul. Astazi sunt decis, trebuie sa incheiem traseul. Ocolind o mica muchie, usor catre stanga la inceput, apoi drept in sus , culminand cu un pasaj mai tare de liber, in care ma intind cu dreapta la un mic prag, apoi pe picioare sus si prind o fisura orizontala , in care montez un friend mediu, bun.Ridicat cu prize de un deget deasupra fisurii, reusesc sa gasesc un loc pentru carlig si ma odihnesc putin . Din acelasi cliff montez un spit, al 3-lea de pe lungimea asta... La cum arata pasajele , nu pot sa spun ca am exagerat cu folosirea asigurarilor fixe... Ridicat deasupra, pasajele sunt tari si prizele murdare, iar cu un efort considerabil, incerc sa bat un peu intr-o fisurica catre stanga. Din cauza pozitiei incomode , imi dau cu ciocanul peste deget si-mi zdrelesc pielea. Nu-mi vine sa cred cat sange poate curge dintr-o zgarietura... Cel mai mult ma tem sa nu-mi cada unghia... Mai departe de prizele murdare, vin smocuri de iarba instabila. Dupa doua incercari nereusite de a iesi pe brana, totusi cumva ies , inmcalec brana oblica dreapta, si pasesc victorios catre viitoarea regrupare 3. In drumul meu, daram cu grija niste bolovani pe care i-ar putea antrena coarda si darama peste Bogdan. Desi sunt foarte concentrat la ce fac , trebuie sa fiu atent la ansamblul in care ma aflu, ca totul sa decurga fara incidente... E destul de cald si paie uscate si praf se lipesc de mine , care sunt imbibat de sudoare ...La capatul de sus al branei , peretele devine vertical, dar o fisura si o arcada-tavan se ridica amenintator catre cer. Aici bat doua spituri pe care le leg, dupa care vine partea placuta: descaltarea si filatul secundului. Bogdan vine sa recupereze, dar nu cu usurinta pe proaspata lungime a 3-a. Are dificultati mai ales in zona de dupa spitul 2, aceeasi zona care a pus probleme serioase echipei Danut Ochesel-George Stroie care a repetat traseul ulterior .Ajuns langa mine , tragem rucsacul mare cu un efort comun. Stiind ca e si apa in el, trasul merge mai usor. Pentru lungimea finala , care arata spectaculos de aici, pun pe ham tot ce se cheama friend din dotare, iau 3-4 pitoane si ma ridic pe o bavareza fara dificultati, in spreiz, pana la o fisura orizontala, unde montez un friend mic, care pare ok. Incep un traverseu la stanga, la aderenta cu picioarele si cu inverse la maini. Devine solicitant. Sunt linistit ca Bogdan sta in asigurari serioase. Mai montez un friend, si continui traverseul , care o coteste in sus, intr-o escalada usor oblica stanga. Tensiunea incepe sa-si spuna cuvantul , caci gafai . Picioarele stau pe prize foarte mici , si la maini tin niste muchii mai mult in bavareza. Din pozitii foarte solicitante, scot de pe ham doua frienduri si le montez in fisura larga. Unul dintre ele pare bunicel. Fortez din nou pasajul de deasupra si reusesc sa ies mai sus, intr-o fisura verticala , dar larga, Aici pierd energie incercand sa bat un piton dar nu reusesc din motiv ca locul e prea stramt ca sa pot da cu ciocanul. Ce ironie... Renunt repede la cui, pentru a-mi salva ce mai ramas din fortele mele... Dupa ce curat fisura daramand bolovani in vid, si smulg niste buruieni, fac loc pentru un nou friend, ce ma mai linisteste. Un scurt pasaj si prind tulpina unui copacel crescut in horn , dupa care petrec o bucla de coarda. Asta da asigurare ! Imi permit chiar si un respiro atarnat de acea bucla. E totul foarte frumos, expunerea , locul in care ma aflu unde nu a mai pasit nimeni si seara care se apropie... Dupa copacel, hornul meu devine o diaclaza, a carei depasire pe exterior imi pare hazardata. Folosesc tehnica batraneasca de a ma "intepeni" intre cele doua placi, unde imi rup si hainele , dar nimic nu mai conteaza pe ultimii metri ai traseului...Locul se domoleste dupa cativa metri si traversez drapta pe o brana si prind un pion , ultimul din Muchia Caprioarei, unde regrupez. Incerc sa-l anunt pe Bodan , dar nu ma aude, e jos sub surplomba, plus ca a inceput sa bata vantul tare. Atat de preocupati am fost , ca nici n-am observat ca cerul serii s-a umplut cu valuri de nori negri, atat de imensi incat daca ar fi inceput sa se descarce, n-am fi avut nici o sansa... Smucesc semicoarda, cum ne-am inteles, si trag rucsacelul sus. In rucsacel am si telefonul, si reusim sa ne intelegem asa. Primeste semnalul si incepe sa recupereze ultima lungime. Odata iesiti in creasta , n-avem timp de povesti, ci grabim pasul pe retragerea din Peretele Animalelor, sub amenintarea ploii care se apropie si sub povara rucsacilor grei. Sunt satisfacut ca am reusit acest traseu scurt dar aspru, primul pe care l-am deschis intrun perete de calcar.Intr-o stare extatica, nu mai simtim nici perspectiva trenului pe care-l putem pierde, nici ploaia care a inceput si nici urcusul Spinarii Calului... Probabil in mintea noastra continuam sa ne cataram si dincolo de traseul pe care tocmai l-am terminat....

marți, 4 august 2009

Alpinism - Exordium Ex Abrupto - 2003






Dupa inceperea traseului Ultimatum in Valea Alba si prinzand un an mai bun ,2003, refacut dupa o accidentare grava, am pus "tunurile" pe Peretele Policandrului. Linia strabate fete barate de praguri si mici surplombite intre Fisura Suspendata si Innominata, pastrand acceasi directie usor oblic stanga a Innominatei...
Prima zi in perete, pe 27 iulie , secondat de Bogdan Micu(Pti), am pertecut-o in primele ore intr-o caldura torida, cel putin pana a trecut soarele de creasta(moment mult asteptat).Am reusit deschiderea primei lungimi , cu amenajarea regruparii si plecarea pe a 2-a , cu 2 ancore din care m-am si retras odata cu venirea serii...Plecarea de pe Brana Policandrului am facut-o pe niste placi putin friabile, unde am montat un friend mic, apoi diedru cu o fisura cimentata in care am reusit sa bat un peu auriu, dar nu complet. Diedrul nu e tare, dar e fin si cu mazga pe el. La capatul lui , sustinut de 2 cliffuri, am anticipat traverseul la stanga si am decis sa montez o asigurare solida, considerand ca sun deja destul de sus. Am montat spitul si mi-am scos papucii ca muream de durere pe caldura aia. Traverseul la stanga mi-a placut mult, prizele la maini erau bunicele dar la picioare aderenta mai mult.Dupa terminarea lui , dintr-o fisura verticala am mai batut un peu, si peste o burtica am iesit pe o platforma, la baza unui alt diedru, de data asta mai usor si fisurat.Am ales sa montez aici un piton -jalon, cu toate ca mergea linistit fara nimic...peste diedru spre stanga am zabovit pe o platforma bunicica , cu ceva iarba , unde am infipt 2 spituri pentru regrupare . As fi putut merge mai sus si cu siguranta as fi facut-o daca n-ar fi existat traverseul si posibilele frecusuri ale corzii.Asigurat tot de pe brana , am continuat atacul peretelui de deasupra care devenise vertical , chiar cu mici burtici pe spate...Dintr-o pozitie foarte solicitanta am montat un spit la trecerea primei surplombite, anticipand pasajul.N-am fost dezamagit,ridicarea a fost interesanta , si spre satisfactia mea , prizele din ce in ce mai mari.Cand "terenul a redevenit neted ca-n palma ", am mai montat un spit si o veriga in el, socotindu-ma obosit , dar altfel vivace in satisfactia urcarii primei parti din traseu.Dupa ce am rapelat, l-am invitat pe Bogdan sa parcurga bucata de traseu in top-rope.I-a luat maxim 10 minute, ceea ce eu muncisem ore in sir sa urc...Deh.. desigur, nu se compara...
A doua intrare in perete, pe 13 august, am facut-o in compania si sustinerea lui Catalin Padure aka Batranu', care in pofida a ceva probleme de sanatate, a carat samaruri infernale in neant si a fost consecvent pana la terminarea traseului. Repede, cap-secund pana in prima regrupare, apoi tras rucsacii sus. Trec pasajele de plecare in a 2-a lungime , avantajat de cele 2 ancore batute initial.Miscarile imi fac bine , ma incalzesc pt ceea ce va sa vina. Intr-adevar , pasajul urmator m-a solicitat f mult, il consider printre cele mai tari si tehnice parcurse in premiera, culminand cu baterea unui peu intr-o fisura fina la iesirea din pasaj, asta de pe prize destul de fine, amenintat mereu de dezechilibrare si cadere la fiecare lovitura de ciocan. Dubland mai sus cu un friend pitonul , de altfel bun, parasesc diedrul pe care ma aflu spre stanga tot printr-un traverseu fin si lichenos, iesind pe un prag bun la picioare, la baza unui "pian", unde infig un peu grosier intr-o fisura cam subtire pt el , dar asta e... il bat dintr-un cliff, cu lovituri repetate pt ca intra greu. Cred ca am batut la el un minut si m-am odihnit inca 10 apoi...Destul de obosit, abordez pasajul de deasupra, care ,destul de usor, il cam resimt...Iesirea din pasaj o fac pe un prag bun, si ma uit in toate directiile la peretele spalat. Pai... tot in sus...Pun un friend intr-o nisa in dreapta, un cliff cat de cat si iar un spit mai sus... asta ar trebui sa fie sustinerea pt ceea ce urmeaza...si nu e deloc imbietor...Un alt pasaj de mare intensitate a urmat , la finalul lui cateva prize de 2 degete, bune , m-au "salvat" si am montat o noua ancora , pe o fatza ce incepea sa "cada usor...Din acel spit am montat o semicoarda , in 2 , pentru retragere si acces la traseu, considerand ca ajunge pt ziua aceea. Coborand la refugiu, in seara aceea n-am reusit sa ne odihnim, atat de aglomerat era. Odata cu venirea diminetii, pe 14 august , dupa un concert de sforaituri si o ploaie zdravana la 6 dim., ne montam si revenim la perete.Abia am reusit sa prind semicoarda, si am urcat pompiereste pe ea, mai mult in maini, dar si cu optul...L-am filat si pe Batranu' in regrupare, iar eu m-am stabilit la locul in care ajunsesm in ziua precedenta.Am continuat drept in sus, dar si cautand un loc de regrupare... cam neteda zona... Dupa ce am mai montat un spit, a 7-a asigurare pe lungimea asta, am virat stanga pe prize mai bune si am amenajat regruparea, avand la picioare cat de cat ceva bolovani iesiti in afara.A urmat ascensiunea Batranului, pana pe pragul de la jum. lungimii, nu lipsita de peripetii...Odata facuta asta, am atacat lungimea a 3-a , cu o ridicare mai fina pe o fatza cazuta . Am reusit sa trec acea fatza cu 3 ancore cam la 3-3,5m distanta , folosind o "ciorba" de riglete, alveole, cliffuri si cordeline pertecute dupa pietricele pentru baterea lor, pana sub o burta . Pentru ziua respectiva am renuntat la avansare si am coborat apoi din perete.
In weekwndul urmator, 19-20 august, am intrat din nou cu Batranu' in perete, de data asta reusind sa avansam cu traseul peste Brana Suspendata, prin stanga Innominatei, pe o rampa ce e barata de un tavanel unde am si plasat regruparea.Aceasta a 2-a parte din lungimea a 3-a nu comporta dificultati tehnice mari.
Pe 30 august , am descins din nou in traseu, de data asta cu energia dublata de speranta ca-l vom termina.Intr-adevar , dupa trecerea unui pasaj dificil, inceput cu o rampa unde am montat un friend mic, apoi un spit si alt friend, am prins o fisura abia conturata care a primit un peu, am virat usor spre dreapta, intalnind traseul Innominata, cu care am iesit in comun in Creasta Vulturilor, unde "aventura" a luat sfarsit.

joi, 23 iulie 2009

"Dale" free solo

"Acolo" nu ai nevoie decat de ceea ce iei cu tine... :

Solomon-Traseul The Emperor



Asa cum ai sta bine Emperorului langa "ucenicul " lui mai facil din Cariera din Solomon, Vader, noul traseu chiar mi-a depasit imaginatia ca frumusete si dificultate . Traseul e un "bloc" continuu pe parcursul a 4 spituri,surplombat, dupa terminarea partii tari iesirea se face optional, prin Dale sau Vader... oricum , nu conteaza...Azi m-am dat pe el si din prima impresie, gradul pleaca de la 10 (8b). Imaginea e de la amenajare.

miercuri, 15 iulie 2009

Alpinism - Traseul Sarutul Pamantului - 2000








Cuvintele sunt prea sarace sa cuprinda trairile consecutive realizarii primului traseu pe care l-am deschis in Bucegi, alturi de bunii prieteni Adi Cernea si Darius Pluta, ce si-au sacrificat multe ore de "suferinta" din viata pentru a ma ajuta sa-l duc la bun sfarsit. Ce a ramas viu in minte in toata aventura asta a fost prima zi de pitonat, cu senzatia ca peretele te striveste si acceptarea sarcinii pe care mi-o asumasem, si ultima zi ,cu regretul ca se terminase si ultimul metru de urcat , odata ajuns in creasta , si in fata ochilor s-a ivit coama de piatra a Peretelui Costilei, brazdata pe alocuri cu palcuri de jnepeni. Intre aceste doua zile , e doar tumultul inimii cu vuietul sangelui in timpane, scrasnetul cristalelor sub talpi si clinchetul pitoanelor. Nefiind nici cel mai greu si nici cel mai lung traseu dintre premiere, ramane totusi traseul de care sunt cel mai atasat intrucat el mi-a aratat prima data linia subtire ce desparte viata de finalitatea ei, putinta de neputinta, si nu in ultimul rand m-a invatat ca intotdeauna exista o posibilitate , chiar si atunci cand mintea nu o poate cuprinde....



Deseori catarandu-ma prin Peretele Vaii Albe mi-am pus intebarea "cum ar fi sa pitonez un traseu aici si ce ar presupune asta?", intrebare pe care incercam sa o gonesc mereu din minte dar care revenea cu fiecare prezenta a mea in zona...Odata ce gandul nu-mi dadea pace , am inceput sa visez cu ochii deschisi si in acelasi timp sa localizez in perete o linie de traseu de sine statatoare...Posibilitatile naturale de escalada (hornuri, fisuri, diedre) fiind in mare parte epuizate,am inteles ca sarcina de a deschide un nou traseu nu e ceva facil , trecerile directe de fetze vor fi parte obligatorie din "menu". Buna cunoastere a peretelui a fost dublata de poze ale acestuia din diverse unghiuri. Mi-am ales cu mare bagare de seama linia intrucat in acea perioada aparuse prostul obicei de a se bate niste linii noi de traseu din rapel, de sus in jos , si am procedat cu grija pentru ca nu cumva in miezul actiunii sa ma lovesc cu capul de ghetele vreunui astfel de "erou modern" pentru care gravitatia s-a inversat iremediabil....
Incercand sa pun bazele actiunii, am trecut la pregatirea materialelor.O colectie mai veche de pitoane de armata imi statea la dispozitie , dar cum aveam sa aflu mai tarziu, vor fi aproape inutile intrucat atat linia aleasa, cat si particularitatile stancii ma vor obliga la folosirea unei game destul de restranse de "cuie". Am strans pitoane de pe la prieteni, am cumparat ceva modele fabricate la IUS, modele ce se vor dovedi foarte fiabile, in special P-ul din tabla neagra... in final, s-a strans o gramada de 40-45 de cuie ce ar trebui sa ajunga o buna bucata... Cu materialele mai era cum era, dar lipsurile cele mai mari le aveam in asa-zisul "know-how" , respectiv aveam doar o idee vaga despre cum voi deschide, tehnic, ruta respectiva... Asadar, dupa ce am tras "aer in piept", intr-o seara de 24 sept. 1999 , am trecut la pregatire arucsacului pt Costila... Am indesat in el cele 40 de pitoane, o coarda libero de 50m, vreo 15 bucle, ciocan, doua frienduri(came) imprumutate de la Ghita Pop, care mi-a facut si un instructaj scurt despre cum se folosesc , cateva spituri(4-5) si "kitul " de batut spituri, o dalta manufacturata, niste nuci si 2 cliffuri, de feluri diferite... la care s-a adaugat echipamentul de bivuac, mancare, etc, in total vreo 30-35 kg. Intrucat mi-am gasit coechipier abia a doua zi la 8, in persoana lui Darius, am ajuns la ora 10 la Caminul Alpin , loc in care Darius a calcat cu Dacia o gaina... "La naiba... semn rau..." mi-am zis... vremea era ideala , calda pt . septembrie si fara nori. Urcusul pe Munticelu a fost groaznic, pasul si rspiratia, in stil "himalayan...". Ne-am mai "inviorat" putin cu cativa litri de apa de fiecare la izvor, iar la refugiu eram numai bun de impachetat. Pe Darius , care avea niste picioare de urs, se pare ca urcusul nu prea il afectase ... Am pus intr-un rucsac ce era mai greu si in altul cele mai usoare, si am pornit spre Circuri, pastrand acelasi ritm redus... De data asta Darius a preluat rucsacul cel mai greu, pentru a-mi mai salva mie din puteri. De cand mi-a aparut peretele in vizor, am realizat ca sunt multe echipe , cateva in Lespezi, In Memorial, iar in Sperantei Cornel Sain cu Castoru'. La "bolovan " ne-am echipat rapid si am pornit incetisor pe primele brane din "Albastra", dupa horn , pe marele brau de iarba(il denumesc asa pt ca e mai greu acceptata de mine ideea de teren de fotbal, asocierea alpinismului cu fotbalul rimeaza cu muzica simfonica vs manea). Din aceasta pozitie mai arunc o privire spre viitoarea linie pe care o incepem si ne stabilim pe brana subtire ce duce spre "Ruine", unde rasfiram tot echipamentul . Dupa ce lasam jos rucsacii , realizam ca viata poate fi si frumoasa... O coarda voi folosi pt asigurare, iar alta pt tras echipament sus. Aleg cateva pitoane , pun pe mine frienduri si carlige, ciocan , si sunt gata de asalt. Kitul de batut spituri il pun cu grija intr-un rucsacel. Ne legam si il avertizez pentru a nu stiu cata oara pe Darius sa fie atent, fac o cruce sanatoasa si ma ridic pe primele prize pe care le incerc cu suspiciune... Odata intrat in "paine" , ma incearca o emotie ciudata . Sunt cu adevarat acolo si trebuie sa dau ce e mai bun din mine. Iau contactul cu primii licheni si primele alveole pamantoase.
Visul romantic despre batut incepe sa se decoloreze inca de la primii metri... Curat ce pot pe unde trec si dupa 5 m bat primul piton intr-o fisura inierbata , la baza unei arcade oblice stanga. Loviturile de ciocan au trezit reactii de curiozitate in perete, caci ne-am semnalat clar intentiile. Arcada amintita incepe sa-mi puna probleme de siguranta si dificultate, ma ridic intr-o bavareza combinata cu fatza pe prize fine si montez primul friend, pe care il si smucesc de proba. Era prima data cand am folosit un friend. Curand am plasat si al 2-lea friend , jumatate de m mai sus. Mai sus , arcada devenea o fisura verticala , dar oboseala gambelor si antebratelor devenea acuta, si trebuia sa ma misc cumva repede. Am iesit cu 3-4 miscari rapide in bavareza , deasupra, pe pernite de iarba cu friabil, insfacand bine iarba si pamant , care tinea, caci era uscat, spre norocul meu. Gafai cu fatza asudata de care s-a prins pamant, iar in ochi am praf si licheni. Peretele m-a luat cam tare de la inceput. Printr-un mic traverseu 2 m spre stanga prin un diedru mic unde bat al 2-lea piton , un peu auriu. Pitonul "canta " bine , dar nu intra complet. E bun. Avansez rapid , drept in sus, prind o surplomba de iarba si alt diedru, mai pronuntat, care primeste un peu destul de bun. Distantele intre pitoane sunt destul de mari , cam 10 m .
Ies din diedru pe o rampa in dreapta intr-o zona cu friabil , unde reusesc sa bat un peu intr-o fisura orizontala. Sunt avertizat ca mai am cativa metri de coarda si ochesc si locul pentru regrupare, la 4-5 m spre stanga sus. La baza unei noi fisuri-arcada regrupez, batand aici doua pitoane pe care le intaresc cu o nuca... Nu-mi place ca la picioare pragurile de iarba par ca s-ar rupe, dar asta e... Pregatesc venirea lui Darius, care are de carat cu el un rucsac greu. Aburca gafaind, odihnindu-se in sfoara in pasajul cu frienduri... Seara se apropie incet. Am timp sa rasuflu putin si sa observ ce se petrece in jurul meu... Peretele este partial in umbra si undeva "La verdeata" un fir subtire de apa luceste in bataia soarelui... Clopotul unei biserici din Busteni, rosteste , pe o limba numai de el stiuta ,cu dangate ritmice ce anunta fara voia lor ,ora stabilirii primei lungimi de coarda din traseul nostru... Pentru a 2-a lungime, aleg 5-6 pitoane , iau friendurile pretioase pe mine si plec pe fisura amintita mai sus, cu chei bune de palma. Cand fisura redevine verticala, montez ambele frienduri, mai mult la cicalelile secundului , care, speriat ca nu-i va rezista hamul la o cadere serioasa, ma pistoneaza permanent. Incerc sa fac o gluma macabra, spunandu-i ca nu poate fi factor 2 , deoarece izbiturile de fetze vor mai atenua socul. Nu-l inveselesc... Prizele bune imi conserva optimimul. Bat un peu, primul si singurul piton al lungimii care mi se pare atat de bun, incat sunt gata sa ma arunc in el ca sa-l testez, dar mai bine nu. Deasupra , fisura se pierde intr-un friabil urat si surplombant... pe aici nu... spre stanga, ochesc niste bolovani iesiti din perete, ce confera sansa de a prinde alta linie de prize. Traverseul e aerian , imi place , cu spreiz. Dupa inca cateva praguri de iarba , pertetele "cade" si sunt deja pe Marea Traversare, aproape de intrarea in Diedrul Pupezei. Bat doua pitoane langa unul mai vechi si le leg cu coarda pe toate.Odata echipa reunita , putem schimba niste impresii ... ajungem la concluzia ca pasajul de frienduri e cel mai tare de pe acest tronson de traseu. Privim in sus. Traim cu adevarat senzatia ca pana acum a fost o joaca si incepe ceva serios. Peretele se aspreste si capata aspect vertical. Abandonez legatura de pitoane intr-o nisa din dreapta reruparii, si ma ridic sa bat primul piton din lungimea a 3-a , mai mult un piton -jalon. La protestele lui Darius si sub ameninatrea serii de se apropie pregatim coborarea, peste bucata batuta. Savurez totul in coborare si retraiesc fiecare secventa. O zi perfecta. Arunc inca o data privirea catre perete. Pete intunecate umbresc detaliile intr-o infruntare intuneric-lumina si totul tinde catre o masa informa si neagra. E liniste si cald . Beau din putina apa care a mai ramas , lasam la bolovan toate materialele si luam cu noi doar hainele , la refugiu. Aglomeratia si zarva din "baraca " raman undeva departe... Imi petrec noaptea visand cu ochii deschisi , si ascultandu-mi vuietul interior. Dimineata, nu simt oboseala , probabil datorita tensiunii nervoase acumulate... Ajunsi la baza peretelui, gasim o portita intre doua avalanse de pietris starnite de o echipa din "memorial Cristea" si ne repezim pana pe marea traversare.Aici , caut o posibila cale de acces pe fetzele din stanga de Diedrul Pupezei, spalate si barate de brane oblice si fisuri orizontale...Pun din nou o gramada de jucarii pe ham , si purced deasupra cuiului batut in seara precedenta. Ma ridic apoi pe prize bunicele , si prind spre stanga o fisura buna in care reusesc sa fixez un inel dintr-o pozitie proasta. Urmeaza fisura cu muste spre stanga si chei de dreapta in ea, pana fixez un nou piton , nu foarte bun , mai sus. Gafaind ca un caine sunt obligat sa-mi trag sufletul tot pe prize, sacrificand alti muschi. Traversez spre stanga o fatza punctata cu alveole , din care scot o gramada de praf milenar... Ajuns sub continuarea fisurii-diedru , de pe prize proaste ma chinui sa bat un piton deasupra ... Cu fiecare lovitura de ciocan imi scad fortele si deja intrevad caderea. Cand termin de batut , aproape mi se desface mana de pe prize de oboseala... Realizez ca oboseala incepe sa-si spuna cuvantul. Alung acest gand si ma ridic pe urmatorul pasaj care nu scade in dificultate, executand un liber cu spreizuri mari si prize de 2 degete. Unde fisura se pierde , deasupra, bat doua pitoane unul langa altul , proste, si -mi permit un moment de odihna. Cum nu mai am fisuri, traiesc sentiemntul ca va urma ceva "deosebit". Catre dreapta , zaresc praguri la picioare si ma pregatesc de traverseu. Il avertizez din nou pe Darius , si pornesc , pe prize foarte fine la maini, pe "coji", iar la picioare muste pe care incerc sa le memorez, pt. ca sunt lipit cu pieptul de perete. Am hamul atat de incarcat, incat fac vizibile prizele de la picioare numai daca imi scutur soldurile. Dupa 4 m tensionati, prind cu dreapta o alveola mare plina cu pamant , apoi o alta, unde si schimb mainile. Traverseul se incheie si trebuie sa prind o alta fisura oblica la 2 m mai sus si inca n-am reusit sa bat nimic... Dupa un pasaj delicat , dobor cateva "farfurii" de conglomerat din fisura , indurand un nor de praf ce ma camufleaza din nou... Un inel bun intra ca uns in fisura si-mi permit sa ma odihnesc. Am asteptat clipa asta. Am si meritat-o... Imi scot papucii ca nu mai suport durerea de la caldura si cer pitoane si apa , trimit jos friendurile fiind dispensabile aici. Plec pe fisura intermitenta ascendenta spre stanga , cu pernite de iarba . Sorele arde groaznic, cred ca mi-a prajit spatele. Atmosfera molcoma, e intrerupta violent de zbieretul unuia dintre cei din Memorial care se pravaleste in vid "muscand" din brane... Eu insumi nu pot privi scena decat cu coada ochiului, dar voluptatea resimtita imi invioreaza simturile si-mi reimprospateaza fortele. Continui pana sub un braneag ingust pe care socot ca ar trebui sa regrupez. Trec burtica ce ma desparte de ea si ma ridic pe ea la echilibru. Mai am 3 pitoane. Le bat pe toate cu o sete vadita intr-o fisura semicimentata si ma asigur. Il strig pe Darius sa se pregateasca sa recupereze , dar nu vrea sa vina.. Hmmm... Il pacalesc cu trucul vechi ca nu pot recupera singur si se conformeaza. Mai tarziu imi multumeste ca am tras de el. Mai sus terenul arata din ce in ce mai putin imbietor. Mai avem timp si vreme buna dar sunam retragerea din motiv de oboseala .Tot drumul spre casa si zilele urmatoare m-am gandit cum sa-mi organizez mai bine escalada pe lungimile ce vor urma. Trebuia sa procur P-uri IUS, dar si alte feluri de pitoane, P-uri groase, corniere, morcovi, etc., care trebuiau transportate in Valea Alba. Dupa aceasta prima experienta am simtit pe viu diferenta dintre imaginatie si realitate si pot spune ca e destul de mare. In seara zilei de vineri 1 oct '99 urc la refugiu insotit de data aceasta de Adi Cernea, probabil cel mai potrivit pentru ce aveam de gand sa fac. Tensiunea nu m-a lasat sa ma odihnesc nici de data asta . Hotaram sa parcurgem lungimile pitonate anterior, ca sa fiu incalzit pt ce va sa vina. Adi e placut impresionat de parcursul traseului, indeosebi de iesirile la liber batute rar. In regrupare imi analizez posibilitatile . Sunt atras de un mic diedru suspendat dar care-mi obtureaza vedera mai departe. Nu prea am alternative si urc pana la el, pe "bube", iar la baza lui fizez un peu ce ma seaca de putere . Intre aripile diedrului dau de ceva prize bune , dar mai bat 2 pitoane aici, ca sa consolidez punctul , ma gandesc ca impreuna ar rezista unui soc masiv. Dupa diedru , ma ridic cu grija peste o banda de gresie coclita peste care e un prag de iarba. Pozitia e precara si verticala . Fisurile fine la maini imi consuma multa energie. Bat cu palma un peu auriu intr-o fisura orizontala si abia apoi folosesc ciocanul. Il incerc cu bagare de seama. A intrat doar vreo 3 cm, dar e fix. Incerc alte variante cu pitoane acolo, dar nu merge nimic si pierd timp... Sunt obligat sa ma tin de piton si sa ma ridic mai sus sa vad ce pot gasi... Nu-mi place , dar ma ridic in pitonul batut de jos in sus cat pot, si montez un peu de tabla neagra intr-o fisura verticala , dupa o placa . Nici asta nu reuseste sa ma faca fericit. Aici peretele nu mai primeste nimic si sunt obligat sa ies pe iarba ingusta de deasupra , la echilibru. Stau cu pieptul si barbia lipite de stanca. Sunt in dificultate caci abia stau darmite sa mai pot asigura ceva , sa bat nu poate fi vorba, e perete compact peste tot...iar sa ies la liber cu asigurarile de mai jos cade din start. Cliff-urile salvatoare imi vin in minte... Fizez unul intr-o alveola sinistra si il incarc constant , dar nu cu toata greutatea . Adi imi trimite dalta si spiturile , si-mi incep "lucrul" . Incerc sa fac glume ca sa ma relaxez, si chiar reusesc , in decursul celor 20 de min. cat dureaza forarea ... Reusesc sa forez doar 4 cm, si dalta se intepeneste, cand o scot, dintii s-au dus... probabil am dat de roci foarte dure ...asta a fost... Cum alta nu am , bat spitul asa, n-am ce-i face... Odata ce ma mut in zelb, ma simt deja mult mai bine, de fapt pt. prima data pe lungimea asta. Ca orice stare buna nu dureaza mult si ma angajez la liber pe fetzele din stanga de spit, pe prize mici , alveole, dar peretele compact si spitul de mai jos imi dau o stare de confort. Ajung la o rigleta mica si cazuta pe care stau ceva vreme si schimb mainile , ma magnezuiesc permanent. Incerc sa bat un piton la baza unui mic tanc friabil spre stanga, dar il scap in abis inainte sa dau cu ciocanul . Sa-l ia dracu'! Incerc sa bat un al 2-lea dar se intampla exact acelasi lucru... Cu fiecare piton IUS scapat, Adi imi face calculul la cati bani pierd. Asa ceva nu mai pot indura ! Renunt sa bat si ies deasupra la bavareza pe o placa , cu prag bun la picioare si bat aici un peu, dupa care un altul , 2 m mai sus. Depasesc un pasaj mai tare, ma ridic in scarita si apoi pe prize si prind o fisura oblica unde bat 2 morcovi solizi in care ma pot odihni linistit. Mai pun apoi si un fried mic. Ma simt putin marcat de pasajele anterioare. Ca sa ies mai sus as avea nevoie de un spit, si-mi amintesc ca dalta unica e compromisa. Nu-mi ramane decat parerea de rau ca va trebui sa ne retragem. Sunt frustrat din cauza asta, am timp sa ma gadesc cu cat efort am ajuns pana aici... Asadar, leg pitoanele ramase cu o bucla de coarda si le las agatate aici , iar Adi ma coboara "salam" pana in regrupare . El va merge sa recupereze buclele si sa incerce cu ocazia asta jumatatea de lungime . Coboram peretele in rapel , convinsi ca nu vom putea continua decat in primavara, dupa topirea zapezilor.
Timp de 7 luni, in sezonul rece , am analizat posibilitati de imbunatatire a tehnicii de pitonare si variantele de a continua traseul . In final, tehnica va ramane fundamental aceeasi , dar oscilez in ce priveste linia dupa intersectarea inevitabila a Albastrei Mosului . Urasc , ca idee vorbind, artificialurile gen scari de spituri si caut posibilitati naturale de escalada , acolo unde sunt.
Inarmat cu multa energie si dorinta de ispravi, pe 5 mai 2000 revin impreuna cu Adi in Valea Alba . Vremea e cam proasta , frig si sta sa ploua, in plus pe vai e destula zapada . Adi, care e un mare frigofob , calca cu grija sa nu atinga zapada nici macar cu bocancii... Iar ca haine e "blindat" cu 2 jersee bleumarin pe gat , intre care e intercalat unul mustar...Amandoi de fapt suntem mult mai aproape de era slaninii cu ceapa si a lanei ,decat de cea a goretexului si bauturilor energizante. Psihicul e destul de bun si avansam repede pana pe M.T., dar frigul lucreaza si parcurg cu greu lungimea a 3-a . Incep sa-mi fac griji. In regrupare , Adi se imbraca cu tot ce e posibil , inclusiv cu geaca mea, anticipand orele lungi pe care le va petrece in zelb. Bucata din lungimea a 4-a o parcurg din nou greu, mainile sunt inerte si nu simt prizele fine. Ajuns la legatura de cuie lasate in toamna, ma pregatesc sa ies pe fatza din dreapta, pun un cliff pe o rigleta si-l incarc bine cu scarita . De data asta am adus spituri autoforante ca dalti. Mai multe. Nu vreau sa se repete istoria. Cat timp bat spitul ma incalzesc , iar adi se balangane de frig, in zelb. Termin de batut si ma ridic deasupra , in spit. Ceea ce parea de jos o fisura, nu e decat o cuta a peretelui pe unde se infiltreaza apa cand ploua... Reusesc sa curat muschiul de pe perete si bat un peu intr-o fisura pamantoasa... Profit de prizele bune si avansez rapid, dar trebuie sa curat pemanent de friabil , iarba si licheni. O noua fisura imi permite sa fixez un peu bun , gros, dar in gresie, din pacate. Ma opresc pentru astazi aici, si petrec semicoarda prin acel peu, din care ma si autofilez in coborare, in timp ce Adi ma asigura pe coarda principala. Interesant ca acelasi piton a iesit ulterior cu cineva ,care probabil l-a tractionat axial. Astazi nu am reusit sa avansam decat vreo 7 metri... destul de deprimant... Cobor pana in regrupare si recuperez totul eu, Adi e bocna, dar abia observam ca spre noi , dinspre tavanele din Albastra, plutesc infinit de incet, fulgi de zapada. Asta ne-a pus capac. Rapelam rapid, strangand opturile calde de la frecare cu duiosie in maini ca pe ceva drag... Ne vom incerca norocul maine...daca vremea ne va permite. Si vremea ne-a permis-o . S-a incalzit putin si n-a mai nins... Revenit la fisura surplombanta, ma ridic deasupra si bat un peu bunicel , intr-un friabil care face sa duduie toate placile din zona. Spre stanga , toate prizele se dizloca si cad, ata la maini cat si la picioare. Curat cat pot si avansez pe o fatza fisurata cu prize bune , practic chei de mana. Drumul imi e barat de o noua surplomba, spalata. Ma ridic cu o inversa la capatul fisurii si gasesc o fisurica fina unde intra un peu de tabla cu un clinchet cristalin. Nu poate fi decat bun . Ridicat in scarita , bat un nou peu auriu deasupra surplombei, cat de departe pot , si in mod surprinzator, intra bine... in sfarsit avem un dram de noroc... Ma ridic , dar nu trec cu nasul de el de frica sa nu se smulga, dar pare bun . Urmez ultimii cativa m pana in locul ochit pentru regrupare , pe o pernita de iarba inclinata , aerian, dar ferit de ploaie, in dreptul unei grote scunde in perete. Sunt undeva in dreapta bivuacului 2 , cam 10 m mai jos . Nu prea am unde bate pitoane aici, si incerc sa bat un cornier intr-o fisura mai larga , dar intra numai 3-4 cm , dar foarte fix... mai incerc sa bat un peu de tabla in friabil mai sus, dar nu ma satisface . In cele 2 pitoane stau si forez gaura de spit, cand peul se smulge fulgerator si cad in zelb., in cornierul abia intrat. Rezista. Sunt stupefiat. In final ma adun si montez un spit cu inel , si leg totul cu coarda. Adi porneste sa recupereze . Aranjam in regrupare materialele in grota din dreapta, (pitoane , spituri, dalti, frienduri, perie de sarma, etc.) , iar noi pregatim rapelul . Zona e expusa si spectaculoasa, corzile flutura in vid... Deja am castigat destula inaltime in perete... O raza de soare ne incalzeste sufletele si ne rasplateste dupa eforturile depuse . Atmosfera parca nu mai e atat de rece... Coboram incet, admirand portiunea urcata si comentam pasajele pe care le-am depasit, si asta mai ales datorita vointei de a merge mai departe izvorata din credinta ca pe acolo putem deschide un drum si mai putin , sa zicem , prestatiilor tehnice...
Pe 11 iunie revenim (eu, impreuna cu Adi Cernea), la punctul de regrupare nr. 4, dupa un maraton al primilor lungimi si dupa tractiunea (animala) a ruscacului greu - deoarece nu aveam blocator, aceasta tractiune s-a facut pur manual , fapt ce ne-a provocat niste carcei groaznici... Dupa ce muncesc asiduu sa consolidez regruparea cu inca un spit, intrucat voi pleca in sus asigurat direct din hamul lui Adi, ma pregatesc sa caut o slabiciune in fatza compacta de deasupra, dar nimic, in nici o directie , nu pare sa arate pe unde as putea continua traseul... Dupa ceva incercari in dreapta, esuate, gasesc posibilitati spre stanga, pe friabil, si bat un piton foarte prost in gresie din care montez un spit scurt, de 4 cm, tip autoforant... Scot cuiul , si ies pe prize promitatoare. Deasupra , la un traverseu dreapta, bat un peu IUS de tabla neagra, ce intra bine intr-o fisura orizontala... Urmeaza un pasaj frumos de liber, pe o fatza cazuta , tintind un prag mare de iarba ce e foarte vizibil in perete. Cand sa ma urc pe el , o surpriza imi face sa inghete sangele in vine... Un pasaroi isi ia zborul razant pe langa urechea mea, croncanind apoi suparat... Noroc ca nu m-am dezechilibrat sa cad... Dupa ce i-am "detronat" adapostul, ma asez mai comod ca un cuceritor pentru a studia ce e mai sus... o fatza verticala si compacta de 6-7 m ma desparte de o fisura schitata in perete, fisura ce ar trebui sa ma conduca pe al ei parcurs catre traverseul din Albastra Mosului... O noua ridicare pe prize, urmata de montarea unui cliff in alveola si o noua corvoada la baterea unui alt spit... Terenul pe care ma aflu ma solicita la maximum, sunt foarte incordat ca sa-mi mentin in permanenta echilibrul plus ca ma misc si avansez extrem de greu , minile incep sa ma doara , dar cel mai grav stau cu picioarele care sunt stranse deja de 3 ore in papuci, si gambele care trebuie sa ma sustina permanent pentru a salva mainile , si ma ard.... Ajuns cu mainile deasupra spitului la 2 nise de gresie , reusesc sa fixez un peu de tabla intr-una din ele, dar numai 3-4 cm intra, asa ca il indoi in jos pentru a-i creste rezistenta si ma ridic in el... Cu mainile intep ceva riglete, un picior e in scarita , iar celalalt pe o piatra alba de cremene... catre dreapta vad 2 pietre mai iesite in relief, singurele forme ce imi atrag atentia in imediata apropiere.... Le pipai, si constat ca nu ma ajuta prea mult... Nu pot nici macar petrece o cordelina dupa ele... Imi vine o idee, cam ciudata, dar o pun in aplicare imediat . Trebuie sa incerc sa "croiesc " cu ciocanul un sant deasupra uneia din ele pentru a putea macar pune un siret , ceva ... O fac cu grija, pentru a nu-mi taia posibilitatea de a monta apoi o asigurare, si cand reusesc , pun pe pietricica o bucla de snur, mai subtire ca o cordelina... Il tensionez cu scarita, si in final respir adanc si ma las cu totul in el... Nu sunt foarte innebunit dupa genul asta de mijloace, dar orice pot improviza si ma ajuta e binevenit... "Lucrez" din nou, pentru a 4-a oara astazi la un spit, cam 40 de minute , timp in care aplic cam 1000 de lovituri de ciocan daltei... Cand sa ma bucur si eu de un moment linistit, strangand spitul , vad cum cheia merge din ce in ce mai usor si se rupe capul surubului ... Nu mi se pare corect sa mi se intample asta in pozitia asta precara, dar incerc sa alung gandurile rele si dupa alte 40 de minute in pozitie identica montez alt spit, langa , dupa care respir in zelb si-mi scot si papucii ... Daca vreau sa termin ceea ce mi-am propus, nu-mi pot permite sa capat o bresa in psihic... Sansele de a prinde fisura amintita de mai sus se spulbera cand realizez cat timp am pierdut atat cu urcarea pana in regrupare cat si cu baterea de spituri, las "fiereria" pe platforma de iarba si coboram in rapel catre "bolovan"... Acolo , ma uit spre perete, si portiunea urcata mi se pare infima... in comparatie cu dimensiunea integrala .Deprimant... Ajunsi la refugiu, ne intalnim cu prieteni ce ne intreaba curiosi despre traseu... Eu las ambele corzi sa cada pe podeaua refugiului dupa care ma trantesc peste ele... Sunt epuizat.
In urmatoarea luna am interupt continuarea traseului fiind axat pe catarare in zona, parcurgeri rotpunkt de trasee mari( cu premiera rotpunkt Sperantei-dupa caderea amvonului), dar si doua ascensiuni in premiera solo integral , in Scorpion si Albastra Mosului.
28 iulie a fost ziua in care echipa noastra in formula de mai sus a aburcat Costila intru continuarea proiectului nostru. Din spitul buclucas amintit, in care lasasem o carabiniera pentru rapel, am urcat pasajul pe prize , cam 3 m , pana la niste pernite de iarba , ce marcheaza inceputul unei fisuri, partial inierbate. Bat aici un peu de tabla , dar care din nou intra putin... ies deasupa lui sa examinez terenul , dar ma dezechilibrez si cad , vreo 3 m ... mai mare sperietura... Pitonul nu se clinteste... buuun. O ridicare intr-un mic diedru la capatul caruia las un peu gros, si alti 20 m de escalada fara mari dificultati ma scot in Albastra Mosului cu care parcurg spre dreapta cativa metri comuni unde aleg un prag inierbat pentru regrupare, langa un piton deja existent acolo . Locul aceste e cu 6-7 m inaintea hornului premergator Fetzei Mustelor. Bat un morcov pentru regrupare cu o satisfactie ce-mi da putere, leg cuiele cu coarda si dau semnalul. Adi recupereaza si tragem rucsacul (greu , fireste) sus. Lasam pe brana pitoanele, si iesim din perete prin albastra mosului, iar intr-o grota din creasta pitim restul de materiale . Planul e sa revenim maine in perete pe albastra mosului din creasta . A doua zi, zis si facut. Vremea buna ne ajuta, moralul e bun... Pornesc din regrupare catre un diedru fara fisura, larg si vertical, de deasupra. Sunt asigurat direct din rerupare, ceea ce nu ma incanta. Ininte de diedru pun o bucla lunga intr-un cui putred din albastra, si studiez prizele fine de pe diedru... Mici... Totusi, cativa m mai sus, intre aripile diedrului zaresc o alveola ce pare buna... urc cu delicatete cele cateva miscari pana acolo, si incerc sa bat un piton , un morcov in ea... surprinzator, pitonul intra foarte fix . Pentru ultimele lovituri trebuie sa dau cu adevarat tare...iar pentru asta ma tin de el...chiar il asigur... Pare atat de bun , incat imi da sezatia ca pot urca cel putin 15 m de liber peste el. Lucru care de fapt se si intampla... ce-i drept, pe o fatza cazuta cu prize bunicele , exceptand ridicarea peste cui. Trecerea catre o fisura -horn situata in stanga de fatza mustelor, imi este barata de o banda de gresie lata cam de 2 m , verticala , dar totusi cu ceva prize schitate. Bat pentru asigurare doua pitoane , niciunul bun , avand in vedere ca pe 25 m am doar o singura asigurare. Trec si acest pasaj si intru in "aripa" de desupra , care-mi ofera posibilitatea de a avansa rapid , la liber , cu doar 3 pitoane si cateva plasamente de mobile pe inca 25m . Cu un icnet la ridicarea in regrupare, ia sfarsit si lungimea a 6-a din traseul nostru. Pentru bucata asta de perete, platforma pe care ma aflu pare un balcon inierbat si comod, suspendat, exact la 3m in stanga p-urilor legate cu sarma de pe fatza mustelor. Amenajez regruparea cu un spit si 2 pitoane, urmata de clasicul proces de recuperere si tras rucsaci . In avantul lungimii precedente incep si lungimea a 7-a , ce ma apropie metru cu metru de un tavan amenintator , similar cu cel din Albastra ,dar orientat oblic stanga, ceva mai mic si putin mai sus de acesta , in dreapta. Iesirea din regrupare o asigur cu un inel intr-o fisura de gresie , verticala , apoi ma ridic la liber spre stanga cu un mic traverseu pe prize bune, dar fin. Terenul e foarte compact , dar stanca curata si cu prize fine... Din nisa pe care am traversat ochesc o piatra iesita in afara , peste care petrec o cordelina si o incerc cu grija... din nou am senzatia aia de plumb topit in stomac . Imi amintesc din nou ca nimeni, in afara de mine nu ma obliga sa fac asta, si trec repejor la procesul de forare . Odata spitul montat,las in el o carabiniera si rapelez pe semicoarda , concomitent cu contrafilajul lui Adi. Depozitam aici pitoane , saculet cu spituri autoforante, tamponoare, si toate sculele pe platforma si iesim din perete pe fatza mustelor... Nu e chiar asa usoara, sau suntem noi obositi??! Duminica , dupa 2 nopti in care n-am reusit sa dorm si 2 zile de batut, reusim sa facem totusi Fisura Suspendata, apoi trecem Valea Costilei si facem si Bebe si Mircea... Din cauza oboselii asteia o sa ajung un zombie...Ma privesc in geamul refugiului si nu ma recunosc...
Simtind ca se apropie clipa finalizarii rutei noastre , ne mobilizam pe 4 august si purcedem catre Valea Alba pregatiti pentru mai multe zile de bivuac. In Creasta Peretelui Vaii Albe ne stabilim "tabara" intr-o grota buna dar umeda, care a mai servit si altora drept loc de dormit, si descindem in perete prin albastra mosului, rapeland din creasta dupa ce am petrecut niste cordeline pe dupa o clepsidra de conglomerat. Emotionant rapel. Revenit pe lungimea a 7-a , caut solutii tehnice pentru a avansa pe fetzele de conglomerat compact . Deasupra ultimei asigurari, ma ridic si prind 2 alveole din care montez un spit. De altceva nu poate fi vorba. Iesirea la liber ce urmeaza e tehnica si prizele sunt foarte fine, dar si lichenoase. Pe zona asta a peretelui nu ploua niciodata si lichenii portocalii s-au inmultit peste masura... Ajuns cativa metri sub tavanul amenintator care impune respect si teama, caut posibilitatea de a trece catre stanga printr-o fisura aeriana, dar fiind foarte friabila renunt si revin in nisa ca o galeata in care ma aflu. Calea imi e barata de alta fatza de conglomerat de 5 m , ce ma desparte de baza tavanului. Montand un cuplu de cliffuri pentru sustinere, bat un spit si execut la liber pasajul de deasupra fara prea mare dificultate. Stau pe prize destul de departe de ultima asigurare si pozitia precara imi consuma din resurse. Peretele de aici se vede foarte spectaculos, suntem si destul de sus, cam la nivelul Tavanului din Albastra. Pasajul e aerian . La radacina tavanului nostru bat un peu gros , dar nu ma satisface pt ca e incarcat axial la soc... N-am alta solutie si traversez la liber spre stanga, montand la jumatatea tavanului doua frienduri bunicele. La capatul din stanga al traverseului , peretele surplombeaza , iar tavanul continua cu o fisura intrerupta . Montez aici un nou spit, din care ma retrag . Trebuie sa iesim din perete si sa pregatim bivuacul, cat e inca lumina. Grota in care vom dormi e rece si umeda, nordica , "reumatism curat" ,imi spun... Seara, cum n-avem somn, stam la taifas in creasta , pe o platforma de gresie, peretele luminat de stele si de luminile din busteni ofera un spectacol superb... Noaptea ce a urmat am indurat un frig groaznic, dupa care am jurat ca odata coborat de-acolo, imi cumpar un sac de dormit in care sa rezist la -40 de grade...
A doua zi,5 aug., cum frigul cere miscare, descindem cu frenezie in perete, si catar din nou jumatatea batuta din lungimea a 7-a . Din spit ma intind sa prind fisura din stanga la limita posibilitatilor mele fizice. Prind marginea fisurii si , dintr-o pozitie extrem de solicitanta, pe teren surplombant, bat un peu de tabla, care intra jumatate. In sectiunea asta a peretelui , expunerea , inaltimea si spectaculozitatea imi taie rasuflarea . Continui pe pitoane in care nu pot pune mare baza, dar ma gandesc la spitul de sub tavan , care ar trebui sa opreasca o eventuala "descoasere" a lungimii... Urmatorii metri ma duc in continuare pe o fisura surplombanta , dar de data asta mai larga. Cu chei de mana in ea, ma chinui sa o curat de pietricele ce se desprind din marginile ei, si sa-mi fac loc pt. maini. Bat in ea un morcov pe care-l vad aproape in intregime . Sa speram ca tine... Desi jos e canicula , aici vantul bate cu putere si nu e chiar cald...Combinat cu soarele si efortul prelungit, ma usuca de putere. Dupa depasirea fisurii, deviez spre dreapta si dau de ceva praguri mai bune la picioare, loc in care-mi odihnesc mainile. Peretele isi mai reduce aici inclinatia, ceea ce ma bucura. Terenul de desupra e caracterizat de lipsa fisurilor, dar prizele par compacte, cu roca buna. O ridicare pe prize cazute, si dau de 2 alveole ingemanate , din care profit si montez un alt spit. E ultima asigurare inainte de cei 5-6 m ce ma despart de regrupare . Pe pasajul de liber amintit am stat destul , fiind si obosit si cautandu-mi mereu echilibrul si curatand bine de praf prizele. La adapostul unui alt tavan , mai mic , la 25 m sub creasta, bat un peu de tabla , il dublez cu un altul mai sus si montez si un spit cu inel , dupa care leg totul cu o bucla de coarda . Suspendat in regrupare , il filez pe Adi care apare dupa ceva vreme cu respiratia accelerata ... Daca astazi nici tavanul asta nu ne-a putut opri , atunci probabil ca maine e ziua cea mare... entuziasmati de gandul asta, petrecem din nou seara in creasta Vaii Albe , martorii trecerii ultimei raze de soare peste platoul Bucegilor si nasterea unei noi Cai Lactee, ca o coloana vertebrala alba a negrului neantului cosmic... iar toate acestea privite din acel loc si in acel moment parca aveau un farmec aparte... A urmat o noua noapte de nesomn scuturati de frig iar eu chinuit in subconstient de ganduri.
A treia zi, 6 august( ciudata suprapunere cu trista data a bombei atomice de la Hiroshima) ne repezim de dimineata pe creasta , la cativa m mai sus pentru a ne bucura de primele raze si de ceva caldura . Reveniti in regruparea din care ne-am retras seara precedenta, continui traversarea pe sub arcada , in care montez pitoane bune. Arcada asta e usor similara cu tavanul de pe lungimea precedenta, dar la scara mai mica si mai usoara. Dupa un scurt pasaj trec deasupra ei, prind o fisura murdara spre dreapta, si continui pe prize relativ bune drept in sus , unde gasesc in sfarsit un loc pt piton. Urmeaza alt traverseu catre stanga, mai delicat si foarte aerian, la capatul caruia dau de ceea ce se vrea a fi inceputul unei fisuri verticale . Terenul e tot vertical si pana sa pot bate o asigurare mai urc cateva miscari pe fisura. Reusesc sa montez mai sus si un friend, urmat de alt piton. Avansarea e mai rapida si mai am cativa metri pana in creasta. Ma trezesc cantand "We are the champions,my friend..." , si pun piciorul in creasta . In fatza mea e peretele Costilei , si de aici nu am ce sa mai catar mai sus. Adi vine si el si ne felicitam reciproc. Urmeaza o strangere de mana , aproape oficiala... asa ca s-a terminat traseul nostru .

marți, 14 iulie 2009

Escalada descult

Un viclesug vechi pentru a depasi plafonarea si pentru revigorarea "spaimelor" adormite...Ramanand la acelasi palier de trasee disponibile pt. antrenament langa "casa" , ceva trebuia modificat...In fond, exista intensitate si catre minus infinit... Watch this: