Alpinism - Alternativa Intunecata - 2004

Cum devenise aproape o traditie sa nu las sa treaca un an fara sa deschid un nou traseu de alpinism , si in primavara lui 2004, am purces la o asemenea "lucrare", de data aceasta la altitudini mai joase , respectiv in abruptul sudic al Postavarului (Itvig). Ce a fost cu adevarat o noutate pentru mine e ca de data aceasta mi-am propus sa abordez un perete de calcar, si desi ma formasem pe calcar ca si catarator, nu mai batusem nimic pe roca asta in materie de alpinism... Fara sa-mi propun o linie anume, am pornit, alaturi de Bogdan Micu (Pti) catre Postavaru, urmand clasicul traseu cu personalul pana in Timisul de sus, apoi Spinarea Calului, si coborarea pe Valea Lunga, catre baza Itvigului... O frumoasa zi de 24 aprilie, ne gaseste in Poiana Inului incarcati pana in dinti cu toate cele trebuincioase calatoriei noastre in necunoscut... In timp ce umplu bidoanele cu apa , arunc ochii catre pereti si caut un loc vacant pentru poteca noastra abisala... Si iata ca zaresc in stanga celor 3 Muchii, o fasie de perete umbrita, desi e ora 10 si soarele bate puternic ... Cuvintele "Alternativa Intunecata" imi suna deja prin minte... E cu adevarat intunecata, si pe deasupra , totul tine de alegere, deci , alternativa. Cu pasi grei ne poticnim pana sub perete, pe care il masuram de pe grohotisul abrupt de sub el... Ceea ce ma intereseaza se situeaza in stanga Muchiei Caprioarei. Peretele, de data asta scaldat de soare, ofera o multitudine de detalii pe care le sorb lacom. Locul de la baza e atat de abrupt, incat trebuie sa amenajam o platforma , caci toate lucrurile incep s-o ia la vale daca nu. Dupa ce mancam ceva in graba , ne pregatim de ascensiune. Ochesc o fisura oblic stanga care strabate peretele cateva zeci de metri... problema e ca fisura nu incepe de jos, ci de la cel putin 10 m... Pana sa o prind, zaresc totusi ceva detalii care m-ar putea conduce catre ea... Suntem in aprilie si vegetatia nu a explodat inca, peretele e destul de curat... Incarcat cu materiale, urc pe o fatza cazuta ce pare primitoare, dar a fost doar o iluzie. Ma astepta un pasaj greu inca de la plecare, ma opintesc din greu sa trec si nu-mi vine sa cred ce tare e...Inaltimea mea considerabila imi vine in ajutor si prind o fisurica dupa o placa si ma ridic, intr-o mica nisa in stanca , unde gasesc loc pentru doua frienduri, am urcat deja cam 7 m si sunt primele asigurari. Fatza de deasupra arata destul de spalata, presarata pe alocuri cu mici alveole . Catre dreapta, un smoc de iarba tradeaza prezenta unei fisurele, dar asta cam cu 2 m mai sus... Ma ridic tinandu-ma cu un sfert de falanga de alveole, montez un cliff mai sus(nu vad daca e bun) , ma ridic in el , apoi il tensionez cu scarita. E cam prost, dar comand rapid bormasina si dau o gaura . Cu spitul montat, rasuflu usurat, mai ales ca mai jos e o tulpina cheala de copac , ca o teapa, exact sub mine... Din spit ajung cumva sa apuc fisura , pe care incerc sa o curat de pamant si pietre. Precipitat de efort, o incarc repede si o blochez, urmand o ridicare grea si incomoda pe ceva praguri bune la picioare. Pun repede un friend mic si bat un piton mai sus , pe fisura, dar nu-mi place .N-am pitoane potrivite pentru zona asta si montez un nou spit,moment in care constat ca n-am incarcat acumulatorul bormasinii... Decid sa continui, cu spitul odata montat, urmeaza o alta ridicare , pe praguri si fisuri . Dificultatea scade putin , si avansez inca cativa metri , montand doua frienduri de marimi medii. Cu un grande ecarte spre stanga, gasesc o fisura ce primeste un peu IUS bun , auriu. De aici peretele devine spalat si dificil , oscilez pe unde sa o iau . Cred ca de data asta o voi lua la vale, din motiv ca mai sus va fi nevoie sa bat un spit si nu mai am cum , asa ca ma retrag . Fructificam restul zilei parcurgind un frumos traseu in acelasi perete, Pantera Roz, batut de sotii Enache .
A doua etapa a traseului nostru ma gaseste din nou la baza peretelui , pe 1 mai , alaturi de Adi Cernea. Alti prieteni, Rus Bogdan si Catalin Gabor ne insotesc , dar se multumesc sa arunce o privire peste proiectul nostru si "fug" in Fatza Inalta, unde vor sa incerce Ulise la liber. Catar peste jumatatea de lungime batuta si ma incalzesc bine, in timp ce Adi jos isi freaca mainile de bucurie si nerabdare .Daca avem noroc, va avea ocazia sa le puna si pe prize...Din p-ul in care stau studiez atent fatza de deasupra.E aproape verticala si fara posibilitati de montat ceva asigurari. Ma ridic incet peste cui pe prize cam proaste , si gasesc un loc de friend mai mare intr-o nisa cu iarba, dar nu-mi place cum sta ...Il las asa , pt ca nu am altceva , si continui, usor catre dreapta , pe prize mici si murdare. Mai sus , incerc sa bat un alt peu intr-o fisura , din lateral, dar intra foarte putin , si abia daca ma pot echilibra cu el ca sa pot pipai ce e deasupra. O fatza compacta cu stanca buna, dar aproape complet lipsita de prize...Ce ma intereseaza aici cu adevarat e un loc pentru cliff, pt ca deja sunt destul de sus fatza de ultima asigurare, pana la care am protectii care nu vor tine... Gasesc ceva , dar nu suficient de bun , sunt totusi silit sa ma las in carlig, si obligat in acelasi timp sa vad si cat de prost sta, caci e in dreptul ochilor mei... Ma rog sa nu se smulga, mai ales in momentul in care iau bormasina si incep sa forez gaura. Momentul baterii spitului si ancorarea in zelb imi par o eternitate. Supliciul odata terminat , rasuflu din greu dupa efortul depus, dar mai ales linistit ca am o asigurare buna pe ultimii 7m. Din spit se intrevede o rampa orizontala , la 2 m deasupra, marcata de bolovani mari cimentati. Mai ramane problema sa ajung la ea... Dupa cateva incercari zadarnice, realizez ca nu va fi usor. In final, ma intind la maximum cu mana dreapta si curat de iarba o priza, stand cu stangul intr-o bucla de chinga in spit. Cu dreapta prind aici o priza de 2 degete, dar mica , de jumatate de falanga. Icnesc si ma azvarl cu tot corpul pe mica brana de piatra , de pe care incep sa fac curatenie, daramand bolovani in hau. Decid ca de aici voi traversa spre stanga, si bat un peu auriu IUS, foarte bun, pentru ghidare. Inceputul traverseului nu e chiar usor, cateva miscari ma aduc pe o placa desprinsa partial, pe care o iau in "bavareza", si la baza careia montez un friend mic. Ma gandesc ca e prea grea ca trecerea mea sa o destabilizeze , dar nu exclud nimic... Incerc pana si sa imi imaginez traiectorii in cazul in care s-ar rupe cu mine...E mai bine asa.Ajuns "calare" pe placa , incerc un sentiment de satisfactie, stau in maini aproape, la aderenta, si totul e aerian, iar coarda flutura metri buni sub mine...Continui catre stanga , unde dau de prize bunicele , si montez un alt friend, mare.Terenul pare framantat, dar prizele sunt cazute .Fara sa mai bat ceva, cu cateva miscari rapide caci incep sa obosesc, parcurg si ultimul pasaj ce ma desparte de locul ales pentru regrupare, si bat un piton de nadejde intr-un loc cu pernite de iarba. Am folosit pe lungimea asta care comporta aprox. 50m, 6 asigurari fixe. Cer repede bormasina si bat pe nerasuflate doua spituri, si le leg cu cordelina. Intre timp, Adi baga tot ce e important in rucsac , si il leaga cu semicoarda pentru a-l recupera apoi...Cu regruparea gata, Adi isi ia inima in dinti si se pregteste sa parcurga si el lungimea proaspat deschisa. Ajuns sus , e vadit satisfacut de pasaje.Se priponeste in zelb , in timp ce eu , cu forte proaspete, fac pregatirile pentru ascensiunea celei de a 2-a lungimi din traseul nostru. Nu mai avem foarte mult timp si sper ca dupa depasirea primei parti din lungime , care e si verticala, sa avansez pe teren mai usor repede... dupa cum se vedea de jos... Purced deasupra regruparii, pe prize bunicele , apoi ma orientez catre stanga, si prind niste fisurele , unde bat un peu bun. Si mai mult catre stanga, peretele formeaza un diedru mare, cu posibilitati mai bune, catre care tind sa ajung. Fisura pe care stau se intrerupe si continua mai sus. Cu stanga pe priza, tensionat, scot o bucla de cordelina pe care o petrec dupa o clepsidra si in final ma las cu strangere de inima in ea. o dublez , chiar o triplez cu cordelina si o asigur. Ridicat deasupra, mai bat un piton in fisura, si execut un traverseu mic , cu spreiz, catre stanga, intrand in diedrul cel mare.Pasajele scad putin in dificultate , si cu un nou peu ies pe friabil si iarba deasupra, pe un soi de brana oblica, intr-o mica "lumea pierduta"...Aici terenul e inclinat si friabil, ma straduiesc sa nu dau bolovani peste Adi.La o mica burtica mai bat un peu-jalon , urmat de un parcurs stanga si sus, ajutat de un friend mic, apoi usor dreapta si regrupez temporar la un copacel din perete, la capatul de sus al zonei inierbate. Curand recupereaza si Adi , apoi tragem rucsacul cu greu , si bat regruparea, la baza unui perete compact de stanca. Soarele demult a parasit arealul peretilor Postavarului si se ascunde undeva dincolo de Fagaras , facand loc umbrelor din ce in ce mai mult. Ne aflam intr-un loc interesant, invizibil de jos din poteca sau din alta parte; in dreapta noastra printr-un mic horn , se poate iesi in Muchia Caprioarei, iar catre stanga , peretele formeaza un mare diedru-valcel...Desi stiu ca pentru azi s-a incheiat ascensiunea, imi fac un plan cu ceea ce urmeaza incercand sa surprind detalii . Au urmat rapeluri peste perete si clasicul drum peste Spinarea Calului, apoi suieratul personalului catre casa.
A treia si ultima etapa a ascensiunii traseului m-a gasit pe 8 mai 2004 in compania lui Bogdan Micu,cu care am asezat materialele la baza Muchiei Caprioarei. Prin acest traseu intentionam sa prindem regruparea din care ne-am retras saptamana trecuta . Cum aveam mult bagaj de dus, am inpartit sarcinile, eu urma sa merg cap , la coarda simpla, luand in spate bormasina si semicoarda, iar Bogdan , restul. Chiar si asa am facut ascensiunea primelor 3 lungimi din "caprioara" rotpunkt si m-am incalzit nitel. Dupa un rapel scurt pe un jgheab in stanga, am ajuns la locul stabilit. Ce se vede deasupra nu arata promitator. Totusi, fisuri mici , discontinue, brazdeaza fatza de calcar compact . In acelasi timp pare si destul de curata, promitand escalada libera pe masura... Pornesc. Pe primii metri, trec o fatza usoara , punctata cu iarba, in care pun un piton intr-o fisura orizontala , dar fara sa-l bat. Cu siguranta va rezista la o cadere, asa cred... Zona devine acum compacta si prizele se raresc. Fara ezitari, intru la liber cativa m, avand totusi prize satisfacatoare, pe care ole incerc precaut. Dupa cativa metri, prind o mica muchie cu stanga, din care cu mare efort scot cu cealalta mana o bucata de cordelina pe care o petrec dupa un cioc mic. Ma las in ea. Niciodata nu m-am simtit asa nesigur ca acum , sunt nevoit sa o sustin cu mana stanga ca sa nu sara... Dar mai sunt si nevoit sa cer bormasina si sa dau o gaura cat pot de repede. In decursul procesului, imi mor multi neuroni, pe care ai glorific. Sacrificiul lor nu va fi zadarnic... Cu spitul gata , stam altfel de vorba. Prind avant si ma ridic pe prize, intr-un stil destul de atletic, deasupra , catre o placa fisurata pe ambele parti, care suna urat, dar e stabila... Bat aici un cui der nu e decat de sustinere, pasajul continua cu o portiune mai spalata... Inlocuiesc cuiul cu un spit , dupa care revin pe prize, fara sa-mi pierd avantul. Astazi sunt decis, trebuie sa incheiem traseul. Ocolind o mica muchie, usor catre stanga la inceput, apoi drept in sus , culminand cu un pasaj mai tare de liber, in care ma intind cu dreapta la un mic prag, apoi pe picioare sus si prind o fisura orizontala , in care montez un friend mediu, bun.Ridicat cu prize de un deget deasupra fisurii, reusesc sa gasesc un loc pentru carlig si ma odihnesc putin . Din acelasi cliff montez un spit, al 3-lea de pe lungimea asta... La cum arata pasajele , nu pot sa spun ca am exagerat cu folosirea asigurarilor fixe... Ridicat deasupra, pasajele sunt tari si prizele murdare, iar cu un efort considerabil, incerc sa bat un peu intr-o fisurica catre stanga. Din cauza pozitiei incomode , imi dau cu ciocanul peste deget si-mi zdrelesc pielea. Nu-mi vine sa cred cat sange poate curge dintr-o zgarietura... Cel mai mult ma tem sa nu-mi cada unghia... Mai departe de prizele murdare, vin smocuri de iarba instabila. Dupa doua incercari nereusite de a iesi pe brana, totusi cumva ies , inmcalec brana oblica dreapta, si pasesc victorios catre viitoarea regrupare 3. In drumul meu, daram cu grija niste bolovani pe care i-ar putea antrena coarda si darama peste Bogdan. Desi sunt foarte concentrat la ce fac , trebuie sa fiu atent la ansamblul in care ma aflu, ca totul sa decurga fara incidente... E destul de cald si paie uscate si praf se lipesc de mine , care sunt imbibat de sudoare ...La capatul de sus al branei , peretele devine vertical, dar o fisura si o arcada-tavan se ridica amenintator catre cer. Aici bat doua spituri pe care le leg, dupa care vine partea placuta: descaltarea si filatul secundului. Bogdan vine sa recupereze, dar nu cu usurinta pe proaspata lungime a 3-a. Are dificultati mai ales in zona de dupa spitul 2, aceeasi zona care a pus probleme serioase echipei Danut Ochesel-George Stroie care a repetat traseul ulterior .Ajuns langa mine , tragem rucsacul mare cu un efort comun. Stiind ca e si apa in el, trasul merge mai usor. Pentru lungimea finala , care arata spectaculos de aici, pun pe ham tot ce se cheama friend din dotare, iau 3-4 pitoane si ma ridic pe o bavareza fara dificultati, in spreiz, pana la o fisura orizontala, unde montez un friend mic, care pare ok. Incep un traverseu la stanga, la aderenta cu picioarele si cu inverse la maini. Devine solicitant. Sunt linistit ca Bogdan sta in asigurari serioase. Mai montez un friend, si continui traverseul , care o coteste in sus, intr-o escalada usor oblica stanga. Tensiunea incepe sa-si spuna cuvantul , caci gafai . Picioarele stau pe prize foarte mici , si la maini tin niste muchii mai mult in bavareza. Din pozitii foarte solicitante, scot de pe ham doua frienduri si le montez in fisura larga. Unul dintre ele pare bunicel. Fortez din nou pasajul de deasupra si reusesc sa ies mai sus, intr-o fisura verticala , dar larga, Aici pierd energie incercand sa bat un piton dar nu reusesc din motiv ca locul e prea stramt ca sa pot da cu ciocanul. Ce ironie... Renunt repede la cui, pentru a-mi salva ce mai ramas din fortele mele... Dupa ce curat fisura daramand bolovani in vid, si smulg niste buruieni, fac loc pentru un nou friend, ce ma mai linisteste. Un scurt pasaj si prind tulpina unui copacel crescut in horn , dupa care petrec o bucla de coarda. Asta da asigurare ! Imi permit chiar si un respiro atarnat de acea bucla. E totul foarte frumos, expunerea , locul in care ma aflu unde nu a mai pasit nimeni si seara care se apropie... Dupa copacel, hornul meu devine o diaclaza, a carei depasire pe exterior imi pare hazardata. Folosesc tehnica batraneasca de a ma "intepeni" intre cele doua placi, unde imi rup si hainele , dar nimic nu mai conteaza pe ultimii metri ai traseului...Locul se domoleste dupa cativa metri si traversez drapta pe o brana si prind un pion , ultimul din Muchia Caprioarei, unde regrupez. Incerc sa-l anunt pe Bodan , dar nu ma aude, e jos sub surplomba, plus ca a inceput sa bata vantul tare. Atat de preocupati am fost , ca nici n-am observat ca cerul serii s-a umplut cu valuri de nori negri, atat de imensi incat daca ar fi inceput sa se descarce, n-am fi avut nici o sansa... Smucesc semicoarda, cum ne-am inteles, si trag rucsacelul sus. In rucsacel am si telefonul, si reusim sa ne intelegem asa. Primeste semnalul si incepe sa recupereze ultima lungime. Odata iesiti in creasta , n-avem timp de povesti, ci grabim pasul pe retragerea din Peretele Animalelor, sub amenintarea ploii care se apropie si sub povara rucsacilor grei. Sunt satisfacut ca am reusit acest traseu scurt dar aspru, primul pe care l-am deschis intrun perete de calcar.Intr-o stare extatica, nu mai simtim nici perspectiva trenului pe care-l putem pierde, nici ploaia care a inceput si nici urcusul Spinarii Calului... Probabil in mintea noastra continuam sa ne cataram si dincolo de traseul pe care tocmai l-am terminat....