Traiesti pentru a te catara , sau te cateri ca sa traiesti?

                       Daca raspunsul e "traiesc ca sa ma catar, sau cataratul e viata mea ", atunci raspunsul e la fel de sterp ca al unei castigatoare la Miss World care vrea sa salveze stratul de ozon... Deja e un cliseu...

              Insa , daca prin inversiunea de termeni el este "ma catar ca sa traiesc ", lucrurile se complica ... si intra in sfera unei alte viziuni despre catarare, ce nu exclude abordarea sportiva a escaladei, ci o include si pe aceasta, insa , capatand valente noi prin activarea instinctului de supravietuire si prin exacerbarea trairilor de la periferia fiintei umane. "Nu poti cunoaste suficient un om pana nu il aduci la o anumita limita" poate suna si acesta ca un cliseu , insa e un cliseu adevarat. In sfera cataratului de trasee in care iti plasezi singur asigurarile, fie ca e vorba de o prima ascensiune sau de escalada unui traseu pe mobile, sau in catararea solo, contururile acelei "limite" personale sunt foarte aproape. Diferenta dintre escalada sportiva, programatica , cu secvente memorate si prize marcate, si escalada unui perete stiind ca esti primul om care urca pe acolo tine de psihic, partial, dar si de multitudinea de abililitati ce te tin pe linia de plutire, si alte abilitati pe care le dobandesti in vid... In escalada amenajata plaja de desfasurare e foarte larga, iti este permis foarte mult, si asta fara sa te ranesti . In escalada in premiera a unui perete, tensiunea e foarte mare, dictata de constrangerea posibilitatilor de miscare in limitele sigurantei, atentia e indreptata catre cele mai apropiate si bune posibilitati de asigurare sau prize , catre mentinerea cu orice pret a echilibrului, la manevrele de coarda, la evitarea dislocarii de pietre ce pot cadea peste coarda , sectionand-o sau peste secund, la gestionarea si monitorizarea resurselor fizice de moment, precum si la vizualizarea liniei traseului ce atunci urmeaza a fi deschis. Nemaivorbind ca intr-un perete mare , starea vremii sau apropierea serii nu sunt factori de neglijat... Personal , mi se pare oarecum inexacta impartirea stilului de catarare in escalada sportiva si alpinism, dupa scurta descriere a celor doua viziuni sau mai degraba abordari ale stancii... In prima, escalada sportiva , si mai ales abordarea ei programatica , studiata, transforma conditia cataratorului, el devine un executant al unui algoritm, iar disciplina catarare, devine o activitate arida , stearpa, un act.Singura salvare a acestei stari e escalada la vedere, singura capabila sa trezeasca intuitia si sa transpuna unor dificultati necunoscute inca , propriile posibilitati si tehnici.

Insa chiar si escalada la vedere sau in premiera palesc pe langa disciplina SOLO INTEGRAL. Cunoscuta ca o forma primordiala de catarare, este cea care da adevarata raportare a omului cu elementele... Sub un alt raport, este si cea care ne apropie de regnul animal... Explozie de scantei senzoriale catalizate intr-o armonie motorie, escalada solo (free) pune in balanta alegerea si vointa cataratorului , cu instinctul de supravietuire si cu intelegerea eventualului esec - ce inseamna moartea. Hibrid intre autocunoastere si nebunie, escalada solo este izvorul unor castiguri sprituale fantastice ... Este momentul ce se prelungeste intru etenitate , in care toate componentele fiintei se unesc si lucreaza impreuna ca un tot unitar, avand ca scop un parcurs fara gresala. In foarte putine momente ale vietii , tot ceea ce compune un om vor trage atat de sinergic intr-o directie ... Este momentul in care omul redevine un tot unitar, intrupat din rana individuatiei...Niciodata nu suntem atat de avizi de informatie si receptivi ca intr-un parcurs free solo, intelegerea sinelui si armonia sunt ca fatetele unui diamant. Cea mai mica fisura in acest monument poate sfarama intreg edificiul existentei ...Intelegerea fragilitatii vietii precum si asumarea propriilor decizii sunt un semn se maturitate. Intuitia si autocontrolul sunt duse la desavarsire , anticiparea urmatoarelor miscari este dublata de resimtirea organica a echilibrului static pe urmatoarele prize, inainte ca miscarile sa fie executate.

          Insa cel mai mare castig, este SACRALIZAREA STANCII , in esenta reducerea ei la ceea ce a fost inainte de a fi amenajata, concret vorbind , in free solo , fiind permisa numai escalada pe prize, ruta devine pentru catarator , stanca ce a fost dinainte ca traseul sa fie batut...    

   Aceasta forma de catarare poate fi considerata un ritual al reintoarcerii la radacini, si , in rastimpul in care te cateri ca sa traiesti, savurezi oportunitatea care ti se deschide pentru a fi cel mai aproape de tine insuti... mai aproape decat ai fost vreodata ...