Primavara lui 2015 m-a gasit intr-o postura delicata , "alpinistic" vorbind, fiind imediat dupa o accidentare grava , o luxatie de umar drept, capatata in ianuarie, culmea , la escalada... Abia ce apucasem sa ies putin pe stanca , si mi-a si incoltit in minte gandul unei rute pe sectorul de perete in stanga de "animale" , Postavaru, intre Exodus si Panseluta (este si un valcel pronuntat acolo in zona , folosit uneori pentru retragere)...
Profitand de absenta (inca) a ierbii in perete, pe 9 mai 2015 purced alaturi de Mihai Sava (Jabon), catre tinta noastra ....Vreme excelenta , verde crud , pace si liniste prin pereti , cate o echipa ici-colo... Ne facem "tabara "in valcelul amintit, in stanga de intrarea in Exodus, unde insiram pleiada de materiale trebuincioase calatoriei noastre, ca la picnic... Dupa ce ochesc intrarea, iau pe ham o gramada de scule, trag adanc aer in piept si ma avanat pe primele prize... insa ma incearca un sentiment al greutatii alegerii facute, sa pornesc in necunoscut fara sa fiu restabilit fizic , si recunosc , si psihic dupa accidentare...insa pasii mei pe prize se deruleaza continuu, ca dupa o datina ,semn ca in adancul fiintei mele , stiu ce fac. Un mic traverseu dreapta , catre trunchiul unui fag crescut in perete , urmat de un mic diedru oblic, unde montez frienduri mici si un tricam , ma scoate catre mici praguri de iarba, usor dreapta, la baza altui diedru, ce il asigur cu frienduri. Dificultatea e scazuta , posibilitati de asigurare cu mobile suficiente... imi place ideea , stilul , si ma "prinde"...incepe sa imi risipeasca neincrederea. Ca in orice premiera de Postavaru, din pacate sunt nevoit sa curat destul de mult, sa smulg iarba , sa azvarl bolovani in hau... nu-mi pot permite sa-i darame coarda , necontrolat... Cam pe la jumatatea corzii de 60m, gasesc un loc de respiro, unde imi trag sufletul . Deasupra , blocuri mari ...nu stiu cat de stabile sunt... Ma ridic cu bagare de seama , testand fiecare bolovan scuturandu-l zdravan. Dupa unul din ei chiar am trecut o chinga drept asigurare, singura asigurare dealtfel pe ultimii 10m, si , dupa cum aveam sa aflu foarte curand, si pe urmatorii 10... Calare pe unul din acesti bolovani imensi , scormonesc pamantul in cautarea unei prize bune... priza apare , insa e plina de furnici, iritate de "invadator" ...nu vreau sa le omor, si incerc sa le suflu , sa curat pragul de ele...reusesc in mare parte ... Peretele, desi nu chiar vertical, in absenta unor asigurari fixe solide, ma solicita destul de mult... Aspectul de fisura-diedru deschisa, cu pernite de iarba ma avantajaza oarecum , insa , deocamdata nu aleg escalada prin opozitie, ci aderenta pe fetze si alveolele... Trebuie sa evit o cadere...aleg doar ce e mai solid . Cateva clepsidre si fisuri bune pentru frienduri ma ajuta sa avansez repejor , moment in care sunt avertizat de jos ca se apropie corzile de capat. Aleg cea mai buna pozitionare , un prag mare de iarba , consult stanca in jur sa sune plin sub ciocan , si bat 2 pitoane , bunicele , care au rolul de regrupare provizorie pana la montarea de spituri.
Operatiunea incheiata , consolidez tot, fac ordine cu echipamentul, nu inainte insa de a ma descalta de papucii cu care am stat incaltat ore bune ...moment dureros, dar eliberator... Rezumatul primei lungimi, este dificultate mai scazuta , perete usor cazut , dar aproape 60m fara nici o asigurare fixa. Jabon incarca in rucsac tot ce e necesar , il leaga de semicoarda si el porneste in escalada lungimii inca calde, oprindu-se sa mai curete de ierburi sau bolovani pasajele. E surprinzator cata energie poate aloca acestei activitati... cu atat mai mult cu cat l-am "pescuit " din schimbul 3...In regrupre pregatirile pentru a 2-a lungime iau destul timp, avem mult echipament, locul e stramt ... Cand e totul pregatit, pornesc la deal, pe teren asemanator.... horn deschis, barat insa la plecare cu o mica surplomba ... Dificultatea creste , si dupa ridicare montez 2 frienduri mici , care imi dau un sentiment placut , de siguranta , par plasamente foarte bune .
O noua surplomba , unde curat din greu prizele de iarba si pamant(care imi intra peste tot) si o bavareza ma scoate deasupra pasajului, in spreizuri, insa tensionat teribil... nu ma pot increde in prizele pe care stau... avansez si ies dupa 12m de la regrupare pe o treapta a peretelui, loc deschis , ce confera multa vizibilitate in toate directiile. Fisura pe care am urmat-o pana aici isi schimba aspectul, devenind intermitenta si fina , barata de fetze spalate... Ridicarea o fac usor catre stanga , unde reusesc sa platez un piton , apoi un altul, la 1 m distanta... impreuna par a fi un punct solid. Este prima asigurare fixa(exceptand regruparea) din traseul nostru, la circa 70m de la plecare . O fatza cu prize cazute ma solicita la aderenta si echilibru... escalada aici isi schimba aspectul, devine mai fina dar si stanca mai compacta. Ridicare pe praguri, mic traverseu stanga , fisurica oblic stanga , un nou peu batut, trecere de surplomba , iesire pe placi mari, instabile (ulterior le vom elimina in timpul rapelului), ma duc catre un alt prag , unde la baza unei noi fisuri stanga (de fapt aceeasi) montez 2 noi frienduri. Escalada e solicitanta , catre capatul pasajului montez un nou piton, al 4-lea al lungimii, grosier , bine infipt. Catre platforma generoasa aleasa pentru regrupare ma mai retin doar cateva pasaje fine , insa nu pun probleme. Trec o bucla lunga peste un biscuite imens aflat in dreapta mea si asigur temporar platforma , inainte de a cere bormasina si spituri pentru stabilirea regruparii, operatiune care, recunosc ca imi confera o deosebita satisfactie dupa efortul depus.
Am trait o zi superba , primavara isi intra serios in drepturi , mi-o spune verdele crud al copacilor si croncanitul corbilor ce salasluiesc prin pereti salbatici .... da, traiesc sentimentul asta de salbaticie , il ravnesc, il intalnesc la fiecare pas intr-o premiera si imi place sa ma impregneze... Satisfactia reusitei de a avansa atat de mult pentru o zi , de la care , culmea , nu am avut mari asteptari , 110m, si capacitatea de a impune escaladei stilul liber cu cat mai putine asigurari fixe, isi face loc in sufletul meu... impreuna cu indrazneala si puterea pe care o credeam pierduta... Ne retragem catre vale , in calea noastra mai curatand ici-colo din rapel pasajele de bolovani instabili. Bucegiul ne face cu ochiul din departare,vaile mai pastreaza inca vane groase de zapada,iar seara se apropie.
17 mai , e noua zi aleasa pentru asalt. Cu acelasi Mihai Sava, motivati de reusita de pana acum, urcam rapid muntele , apoi cele doua lungimi batute anterior. Ne resimtim dupa efort, desi drumul e cunoscut... Pregatit de escalada , cantaresc sansele si aleg un traverseu pe brana catre dreapta , pana ce prind o fisura buna la mana , unde si montez 2 frienduri mici . Pasajul urmator imi va lua ceva timp, trebuie mereu sa curat prizele de pietricele sau iarba .
Cu o sfortare ies deasupra , pe un teren relativ usor , dar plin de capcane ... Un nou friend mare ma sustine sa atac fatza de deasupra , care creste in dificultate cu fiecare pas pe care il fac . Escalada devine delicata si gasesc un loc pentru a bate un piton , bunicel. Ma urc cu piciorul pe el, si traversez stanga , folosindu-ma de alonja mea generoasa...ca o gluma , alonja a fost sursa a multor invidii sau glume ale partenerilor de escalada... Ochesc o clepsidra pe care o si asigur solid cu o bucla... hai ca tine...! mai sus...trec un obstacol cu prize mari dar la echilibru, bat un nou piton si ma pregatesc de iesirea catre traverseul din Exodus, traseu clasic ce se abate stanga chiar deasupra mea ...
Depasesc si acest pasaj, cu un efort destul de mare , pot sa adaug... Este cel mai tare pas de pe aceasta lungime. Asigur un piton pe rampa oblica pe care ma aflu si stabilesc aici regruparea , la intersectarea celor doua trasee...
nu foarte comoda , dar ma bucura stanca solida. Vine si secundul , iar impreuna studiem fatza de deasupra , compacta , spalata ...nu ne da prea mult de ales sau prea multe sperante....
Terenul deasupra difera clar de ce am catarat pana aici... Compact si nemilos... Pornesc , direct din spiturile regruparii, pe fisurica ce se pierde curand. La capatul ei bat un piton , dar nu sunt incantat de cum arata. Totusi, il incarc cu scarita si ies la limita mea fizica cu bormasina in mana si bat un spit, echilibrandu-ma la mana stanga cu o priza mica . Asigurat solid, capat curaj si dupa sfortari repetate, reusesc sa bat un peu de tabla intr-o alveola catre dreapta ... nu intra complet , dar il indoi in jos pentru a-i sprijini urechea de perete, facandu-l stabil... orice truc e esential aici .
Elonjat in el, il vad cum se arcuieste la fiecare miscare a mea , dand impresia ca iese.... impresie accentuata de vidul vertical de sub mine ... perspectiva devine fantastica , spectaculoasa . Catre regrupare , fatza compacta si verticala de calcar gri e punctata rar de asigurari , dupa acel parcurs de escalada mixta , preponderent artificiala. Din peul cu pricina ma ridic cu bagare de seama , incercand sa caut ceva pentru cliff, insa nu am curaj sa ma las in plasament... totul devine enervant si epuizant ... insa... am mai fost in situatia asta imposibila.....oare de cate zeci de ori ??... cumva , echilibrat in pozitia mea de un cuplaj de cliffuri, reusesc sa bat un nou spit si lumea din jur isi recapata conturul prietenos .
Ma situez intr-un punct de unde trebuie sa aleg directia ...ori stanga ., arata incurajator, pare ca scade dificultatea .... sau drept in sus , peste o fatza usor surplombanta , urmata de o fisura clara..... aleg repede varianta in sus, ma ridic pe prize , si cumva bat un piton , dar slab, intr-o fisura inversa ...atat de slab , ca nu-l incarc ... urmeaza un altul , ceva mai bunicel .... cu mare strangere de inima ma las in ele si bat langa un nou spit , dupa care le elimin... ies aproape instant. Terenul compact lasa sa se intrevada mai sus un sistem de fisuri promitatoare . Ridicarea o fac catre niste pernite de iarba , unde mai bat un nou piton , un morcov masiv , care nu intra tot , in ciuda loviturilor zdravene de ciocan. Este a 6-a asigurare fixa de pe lungime . Imi permit un moment de contemplare , sau mai degraba de integrare a impresiilor, emotiilor traite in acest coltisor de lume in care n-a pasit inca picior de om... 
Brusc , imi incolteste gandul ca am putea termina traseul astazi ... instinctiv , arunc priviri catre urmatorii pasi ... analizez fulgerator variante , posibilitati , si simt ca va trebui sa iau decizii.... mai avem mai putin de doua ore de lumina ... Oboseala accentuata de dupa acest pasaj compact de artificial , atletic si epuizant ma determina sa aleg retragerea din acest punct... frica de a ramane pe intuneric pe un friabil delicat si plin de iarba departe de asigurare ma face sa iau aceeasi decizie, in ciuda mirajului victoriei... Va trebui, data viitoare , sa reluam escalada a tot ce am batut pana acum... Coboram versantul sub puterea crescanda a noptii ,cand totul se topeste in intuneric ... si, reluam escalada , pe 31 mai , ultima zi de primavara , si , dupa cum se va arata , si ultima zi a noastra in traseu. Din punctul ramas , din morcovul cu pricina , ma ridic pe fisura vizibila inca de jos , dupa ce in prealabil o curat de iarba si de placi de stanca . Ridicarea nu e usoara, pasajul e expus si vertical. Placa fisurata capata un aspect compact, favorabil plasamentelor de friend... nu zabovesc si montez 2 piese aici , anticipand ce va urma , respectiv o escalada libera in bavareza . Prize proaste la picioare, pozitii precare , mereu la limita caderii ... Depasit obstacolul , ma ghemuiesc intr-o nisa de unde arunc in hau o sumedenie de bolovani . Deasupra , montez un friend si asigur la o clepsidra , consolidand putin pasajul .Sunt la circa 8m de ultimul piton ... Montez un spit pe fatza de deasupra , in anticiparea a ce va sa vina . Pierd mult timp in acest punct , cautand posibilitati de trecere ... din nou trebuie sa aleg... intre stanga , o fisura clara si compacta si dreapta , pe praguri de iarba barate de surplombite . Aleg si ma angajez catre fisura din stanga , asigurand ici-colo frienduri mici ... din pacate nu am multe dubluri si sunt silit sa ma las in ele pentru a le recupera pe cele de mai jos ... fisura nu primeste decat anumite marimi.... Murdarel locul dar stanca e solida si imi place asta ... la capatul fisurii bat un nou spit , la trecerea unei fetze , dupa care locul devine o brana mica ,unde pot sa ma odihnesc . Iarba , copacei si friabil pana la capatul peretelui .... cam 15m.... Escalada devine usoara dar pune probleme de friabil si ma deranjaza frecarea corzilor ...
deja am parcurs cam 40 m din regrupare . Mai am inca zece metri pe teren usor pana la capat...De bucurie , nici nu observ cum intunericul a cuprins muntele si deodata tunete puternice prevestesc furtuna ... Arunc o privire spre cer si , vad cum noi suntem sub limita dintre un nor negru ca smoala , si un senin ca sticla ... Nu am mai vazut vreodata o asemenea separare a Cerului...Intuneric si Lumina... Ploaia se porneste cu furie , udand repede calcarul ... ma concentrez , si cu toate motoarele avansez repede catre creasta cu copaci, pana
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu