ÎMPĂRĂȚIA PIETREI (traseul IONEL COMAN) – premieră TRAD. , Peretele Văii Albe, VII/R4, 280 m Titus Gonțea / Mihai Sava, 23 Octombrie 2020.

 

POVESTE ȘI DESCRIERE

Mirajul deschiderii unei rute de perete, într-o singură zi, în Peretele Văii Albe, mă bântuie demult. Iar idei despre linii naturale ce se pretează unei astfel de ascensiuni am avut mereu. Una din ele e în zona Circul de Piatră, cu pornire înainte de „simultanul“ de 200 m ce duce la baza traseului „Eftimie Croitoru”, în stânga muchiei de acces, pe un sistem de diedre cu fisuri evidente.

„Declanșatorul”, ca motivație pentru a purcede la acțiune, a fost dorința de a aduce, prin acest traseu, un omagiu memoriei lui Ionel Coman, primul alpinist care a urcat o premieră în Peretele Văii Albe (Fisura Centrală, în 1940).

Pe Ionel Coman l-am cunoscut personal, întâlnindu-ne de multe ori pe stâncile Tâmpei (unde se cățăra la cei 80 de ani ai săi), fiind pentru mine unul din modelele unei existențe dedicate muntelui…

Ocazia perfectă a fost ziua de 23 octombrie, cu o vreme fantastic de bună pentru final de octombrie. O „oază“ într-o toamnă capricioasă și umedă… toamna care, la rândul ei, face parte dintr-un an plin de limitări și probleme…

Decis pentru asalt, îl cooptez pe Mihai Sava, care și-a luat cu greu concediu în această zi, expres pentru acest „ideal”. Știm că ziua e foarte scurtă și căutăm să eficientizăm totul, ca plan, logistică etc . Luăm cu noi următorul echipament:

-        Coardă Beal Joker, 9,1 , full treatement, 60 m

-        18 bucle echipate

-        2 ciocane

-        8 pitoane diferite

-        Set complet de frienduri Rock Empire, cu dubluri și tripluri la mărimile medii

-        Set de frienduri BD Camalot, 0,3 – 4

-        Set tricam Camp

-        Set dublu de nuci DMM Alloy Offsets

-        Cordelină Kevlar, carabiniere cu siguranță

-        Anouri, cliffuri (nefolosite), periuță pentru prize

 

Ascensiunea cu o coardă simplă ne-a avantajat, căci am mai scutit ceva greutate la urcare și economisit timp la manevre, comparativ cu două semicorzi gemene (Beal Gully erau pe listă). Dezavantajele însă sunt: frecarea corzii, inexistența posibilității de a utiliza o coardă drept tagline (deci tot echipamentul necesar pus pe ham la plecare), plus dificultăți clare la o eventuală retragere în rapel. Cu atât mai mult însă, în felul acesta avem un motiv în plus să ieșim sus în creastă… Din păcate, nu reușim să intrăm prea devreme în perete (ora 8 ar fi fost ideală), la ora 7 suntem la Căminul Alpin din Bușteni, iar la 11:30 pășim pe prima lungime de coardă:

 

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ: 55 m, V+

Plecarea o fac, din poteca orizontală de acces către Circul de Piatră pe o rampă puternic înclinată, ușor dreapta. Rampa se conturează sub forma unui diedru cu o fisură fină ce a primit, după 20 m, nuci si tricam, singurele protecții de pe lungime. Ieșirea din diedru o fac către dreapta, pe față, urmând să revin spre stânga, pe direcția inițială, urmând un alt diedru, ușor, până pe o platformă de iarbă, aflată la baza unui alt diedru, marcat de o fisură groasă. Regrupez mixt, la nucă, friend și piton.

 

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ: 65 m, VII

Pornesc în șpraiț pe diedrul bine conturat, cu protecții bune. Escaladă frumoasă, bavareză, opoziție, stâncă curată și protecții bune (circa 7 frienduri). Pasaj mai dificil la jumătatea lungimii. La terminarea corzii, cățărăm concomitent câțiva metri până reușesc să trec o cordelină după o lespede foarte mare de pe un brâu larg, până recuperează Mihai Sava. Ulterior, amenajăm pe brână o regrupare solidă din 2 pitoane, la 6 m în dreapta plăcii menționate, sub o muchie foarte rotunjită. Deasupra noastră și ușor dreapta se vede un horn de acces către Eftimie Croitoru, Fisura Verde și Fisura Albă.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ: 55m, VI-

Pornesc pe o față căzută, ușor dreaptă, țintind o arcadă cu fisurică la baza ei. 10 m nu mă pot proteja cu nimic. Bat un piton bun după un bolovan și prind și arcada, traversez 6 m stânga,  unde montez niște mobile mici (frienduri și nucă). Ies pe fața căzută de după arcadă, în sus și dreapta oblic 10 m, apoi stânga oblic încă 10 m. Sunt anunțat că se termină coarda și încropesc o regrupare la 2 frienduri mari într-o fisură murdară, pe care le întăresc cu un piton bătut în placa de dedesubt. Inițial țintisem o brână confortabilă până sub contrafortul pe care îl voi numi „gura de rechin” – cu forma specifică. Dar mai sunt încă 20 m până acolo… Este și momentul în care Soarele ne părăsește, trecând cuminte dincolo de Pinten. Sunt la bustul gol, dar în cele 20 de minute cât îl asigur pe Mihai să recupereze nu simt frig… Excepțională vreme. În schimb, picioarele dor îngrozitor de la espadrile, aproape insuportabil. Iar setea își face și ea simțită prezența.

A PATRA LUNGIME DE COARDĂ: 45m, VI

Primii 20 m de deasupra regrupării sunt neprotejați... Calculez așadar cu băgare de seamă orice gest. Cu regruparea de la plecare, aici e poțential de cădere fatal întregii echipe… Ajuns pe brâna de traversare stânga, montez un friend (mai mult antibalans) și prind un diedru la capătul brânei, unde amenajez  o regrupare solidă din 3 frienduri. Aici ne permitem un scurt popas, bem apă, mâncăm ceva și admirăm locul inedit în care ne-a adus destinul… perspectiva e nouă și unică… mereu.

A CINCEA LUNGIME DE COARDĂ: 60m, VII-

Plecarea din regrupare este expusă și cu prize fine la picioare, verticală. Ieșit pe o brâniță, traversez stânga, la o fisură bună unde asigur, și petrec ceva timp căutând soluții ca să ies deasupra. Niște mici alveole depărtate mă ajută pe fața din dreapta. Urmează o altă brână suspendată. Aici am opțiunea de a traversa tot către stânga, cățărare fisuri și arcadă, dar observ spre dreapta un prag de gresie care mă conduce la o altă fisură, mai accesibilă și, prin urmare, convenabilă. O abordez, o asigur și trec deasupra, ajungând la o brână friabilă pe care facem joncțiunea cu parcursul vertical al Fisurii Verzi.

Amenajez o regrupare din 2 pitoane solide și-l asigur pe Mihai. Lângă noi, observ un spit montat de Mihai Sima (care a amplasat câte un spit la 30-40 m unul de altul, în care a regrupat acum vreo 15 ani).

IEȘIREA PRIN FISURA VERDE

Este ora 17… și deci și momentul să luăm o decizie legată de proiectul nostru. Inițial plănuisem ca din acest punct să mergem o lungime prin Fisura Verde, apoi să deviem pe fețele din stânga (sau dreapta), pe alte sisteme de fisuri. Însă, în cele maxim 2 ore de lumină rămase și în urma traumei pe care am suferit-o stând încălțat cu papucii de cățărare 5 ore la soare, decidem ca de aici să urcăm în creastă, pe Fisura Verde. După cum s-a dovedit, acest traseu este foarte puțin echipat, pur TEREN DE AVENTURĂ. Burdușit cu iarbă, friabil, cu plăci de gresie amenințătoare. Și o linie dubioasă.

Prima lungime din Fisura Verde pornind din punctul de joncțiune a fost ușoară, dar neechipată. Aici am montat niște frienduri mari. Am trecut de regruparea cu spit, parcurgând 60 m întinși ce au culminat la finalul lor cu un traverseu dreapta de 7 m, unde am amenajat o regrupare cu 2 pitoane bune. De aici terenul e frământat, linia fisurii se pierde în tot felul de contraforturi și plăci mari desprinse de perete. Găsim niște pitoane – jalon –, urmate de surplombe de iarbă pe care le trecem la limita întunericului. Regrupăm pe o brână comodă, după 35 m, la 2 pitoane bunicele. Întunericul e total. Scoatem frontalele. Luna răsare de după perete, către vest, luminând Circul 1, cu orientare preponderent sudică. La noi, beznă… Din acest punct, estimez 50-60 m până în creastă. Oboseala e la un nivel acut… Frigul se face simțit, mai ales la mâini. Mă gândesc să ne mișcăm, ca să putem simți prizele. Păstrez pe mine în continuare mobile, ciocan și cuie, în cuantum de circa 10 kg, cu bucle cu tot. Mihai, la rândul lui, cară rucsacul cu haine, apă, mâncare și restul de echipament. După un telefon scurt către Dragoș Nedelcu, care parcursese traseul cu 15 ani în urmă, ne angajăm pe penultima lungime: un scoc înierbat, punctat de 3 pitoane sfrijite. Ieșirea peste o surplombă de iarbă, în care înfig degetele în pământ, mă aduce la baza unei fețe, punctată de 2 pitoane care ies cu mâna și un spit.  Regrupez și vine și Mihai, dărâmând niște blocuri imense ce duduie în tenebrele întunecimii… Ultima lungime, care e o fisură parțial cimentată, consumă ultimul strop de energie… Pasajele nu mă lasă să răsuflu până în creastă, pe Brâna Mare a Coștilei. Mihai, la recuperare, avea să cadă cu 2 pitoane care au ieșit cu mâna, iar la final a trebuit să spargă cu ciocanul stânca ca să poată recupera un friend înțepenit. Dar se arătă, sus pe brână, în lumina blândă a Lunii… Este ora 21:30, suntem după exact 10 ore de ascensiune continuă.  

       Ne strângem mâna – una dintre acele strângeri de mână consecutive unui act plin de semnificație – și începem grăbiți să ne îmbrăcăm, să mâncăm ceva, să sortăm și să strângem echipamentul. Coborârea, deși picioarele dor îngrozitor, îmi lasă acel sentiment plăcut de împlinire, în tovărășia unui coechipier care și-a lăsat viața în mâinile mele de multe ori și într-un decor nocturn de toamnă blândă, sub un cer cu Lună.

      Câteva cuvinte despre acest nou traseu… Deși nu am reușit ascensiunea în premieră a întregului perete, am urcat de jos în sus, in stil minimalist , rotpunkt la vedere, aproape integral pe asigurări mobile (folosind un singur piton pe lungimea a 3-a). Continuarea către creastă am făcut-o pe un traseu de aventură – Fisura Verde – în mare parte dezechipat, unde am folosit asigurări mobile și am bătut pitoane pentru amenajat regrupări sau de asigurare. Ultimele 2 lungimi din acesta au fost parcurse în nocturnă, asta sporind substanțial riscurile deja prezente. Per total, o experiență copleșitoare, cu tot ce a însemnat ea: acces, lungimi în premieră, traseu de aventură , finalizat ultimele lungimi noaptea ,  coborâre noaptea.

     Sper ca Nea' Coman zambeste , acolo unde este , stiind ca noi ne-am amintit cu respect,  de el !...