POVESTE ȘI DESCRIERE
Mirajul deschiderii
unei rute de perete, într-o singură zi, în Peretele Văii Albe, mă bântuie
demult. Iar idei despre linii naturale ce se pretează unei astfel de ascensiuni
am avut mereu. Una din ele e în zona Circul de Piatră, cu pornire înainte de „simultanul“
de 200 m ce duce la baza traseului „Eftimie Croitoru”, în stânga muchiei de
acces, pe un sistem de diedre cu fisuri evidente.
„Declanșatorul”, ca
motivație pentru a purcede la acțiune, a fost dorința de a aduce, prin acest
traseu, un omagiu memoriei lui Ionel Coman, primul alpinist care a urcat o
premieră în Peretele Văii Albe (Fisura Centrală, în 1940).
Pe Ionel Coman l-am
cunoscut personal, întâlnindu-ne de multe ori pe stâncile Tâmpei (unde se cățăra
la cei 80 de ani ai săi), fiind pentru mine unul din modelele unei existențe
dedicate muntelui…
Ocazia perfectă a
fost ziua de 23 octombrie, cu o vreme fantastic de bună pentru final de
octombrie. O „oază“ într-o toamnă capricioasă și umedă… toamna care, la rândul
ei, face parte dintr-un an plin de limitări și probleme…
Decis pentru asalt, îl
cooptez pe Mihai Sava, care și-a luat cu greu concediu în această zi, expres
pentru acest „ideal”. Știm că ziua e foarte scurtă și căutăm să eficientizăm
totul, ca plan, logistică etc . Luăm cu noi următorul echipament:
-
Coardă Beal Joker, 9,1 , full treatement, 60 m
-
18 bucle echipate
-
2 ciocane
-
8 pitoane diferite
-
Set complet de frienduri
Rock Empire, cu dubluri și tripluri la mărimile medii
-
Set de frienduri BD Camalot, 0,3 – 4
-
Set tricam Camp
-
Set dublu de nuci DMM Alloy Offsets
-
Cordelină Kevlar, carabiniere cu siguranță
-
Anouri, cliffuri (nefolosite),
periuță pentru prize
Ascensiunea cu o
coardă simplă ne-a avantajat, căci am mai scutit ceva greutate la urcare și
economisit timp la manevre, comparativ cu două semicorzi gemene (Beal Gully
erau pe listă). Dezavantajele însă sunt: frecarea corzii, inexistența posibilității
de a utiliza o coardă drept tagline (deci tot echipamentul necesar pus pe ham
la plecare), plus dificultăți clare la o eventuală retragere în rapel. Cu atât
mai mult însă, în felul acesta avem un motiv în plus să ieșim sus în creastă…
Din păcate, nu reușim să intrăm prea devreme în perete (ora 8 ar fi fost ideală),
la ora 7 suntem la Căminul Alpin din Bușteni, iar la 11:30 pășim pe prima
lungime de coardă:
PRIMA LUNGIME DE COARDĂ: 55 m, V+
Plecarea o fac, din poteca
orizontală de acces către Circul de Piatră pe o rampă puternic înclinată, ușor
dreapta. Rampa se conturează sub forma unui diedru cu o fisură fină ce a
primit, după 20 m, nuci si tricam, singurele protecții de pe lungime. Ieșirea
din diedru o fac către dreapta, pe față, urmând să revin spre stânga, pe direcția
inițială, urmând un alt diedru, ușor, până pe o platformă de iarbă, aflată la
baza unui alt diedru, marcat de o fisură groasă. Regrupez mixt, la nucă, friend
și piton.
A DOUA LUNGIME DE COARDĂ: 65 m, VII
Pornesc în șpraiț pe
diedrul bine conturat, cu protecții bune. Escaladă frumoasă, bavareză, opoziție,
stâncă curată și protecții bune (circa 7 frienduri). Pasaj mai dificil la jumătatea
lungimii. La terminarea corzii, cățărăm concomitent câțiva metri până reușesc să
trec o cordelină după o lespede foarte mare de pe un brâu larg, până recuperează
Mihai Sava. Ulterior, amenajăm pe brână o regrupare solidă din 2 pitoane, la 6
m în dreapta plăcii menționate, sub o muchie foarte rotunjită. Deasupra noastră
și ușor dreapta se vede un horn de acces către Eftimie Croitoru, Fisura Verde și
Fisura Albă.
A TREIA LUNGIME DE COARDĂ: 55m, VI-
Pornesc pe o față căzută,
ușor dreaptă, țintind o arcadă cu fisurică la baza ei. 10 m nu mă pot proteja
cu nimic. Bat un piton bun după un bolovan și prind și arcada, traversez 6 m stânga, unde montez niște mobile mici (frienduri și
nucă). Ies pe fața căzută de după arcadă, în sus și dreapta oblic 10 m, apoi stânga
oblic încă 10 m. Sunt anunțat că se termină coarda și încropesc o regrupare la
2 frienduri mari într-o fisură murdară, pe care le întăresc cu un piton bătut în
placa de dedesubt. Inițial țintisem o brână confortabilă până sub contrafortul
pe care îl voi numi „gura de rechin” – cu forma specifică. Dar mai sunt încă 20
m până acolo… Este și momentul în care Soarele ne părăsește, trecând cuminte
dincolo de Pinten. Sunt la bustul gol, dar în cele 20 de minute cât îl asigur
pe Mihai să recupereze nu simt frig… Excepțională vreme. În schimb, picioarele
dor îngrozitor de la espadrile, aproape insuportabil. Iar setea își face și ea simțită
prezența.
A PATRA LUNGIME DE COARDĂ: 45m, VI
Primii 20 m de
deasupra regrupării sunt neprotejați... Calculez așadar cu băgare de seamă orice
gest. Cu regruparea de la plecare, aici e poțential de cădere fatal întregii
echipe… Ajuns pe brâna de traversare stânga, montez un friend (mai mult
antibalans) și prind un diedru la capătul brânei, unde amenajez o regrupare solidă
din 3 frienduri. Aici ne permitem un scurt popas, bem apă, mâncăm ceva și admirăm
locul inedit în care ne-a adus destinul… perspectiva e nouă și unică… mereu.
A CINCEA LUNGIME DE COARDĂ: 60m, VII-
Plecarea din
regrupare este expusă și cu prize fine la picioare, verticală. Ieșit pe o brâniță,
traversez stânga, la o fisură bună unde asigur, și petrec ceva timp căutând
soluții ca să ies deasupra. Niște mici alveole depărtate mă ajută pe fața din
dreapta. Urmează o altă brână suspendată. Aici am opțiunea de a traversa tot către
stânga, cățărare fisuri și arcadă, dar observ spre dreapta un prag de gresie
care mă conduce la o altă fisură, mai accesibilă și, prin urmare, convenabilă.
O abordez, o asigur și trec deasupra, ajungând la o brână friabilă pe care
facem joncțiunea cu parcursul vertical al Fisurii Verzi.
Amenajez o regrupare
din 2 pitoane solide și-l asigur pe Mihai. Lângă noi, observ un spit montat de
Mihai Sima (care a amplasat câte un spit la 30-40 m unul de altul, în care a
regrupat acum vreo 15 ani).
IEȘIREA PRIN FISURA VERDE
Este ora 17… și deci
și momentul să luăm o decizie legată de proiectul nostru. Inițial plănuisem ca
din acest punct să mergem o lungime prin Fisura Verde, apoi să deviem pe fețele
din stânga (sau dreapta), pe alte sisteme de fisuri. Însă, în cele maxim 2 ore
de lumină rămase și în urma traumei pe care am suferit-o stând încălțat cu papucii
de cățărare 5 ore la soare, decidem ca de aici să urcăm în creastă, pe Fisura
Verde. După cum s-a dovedit, acest traseu este foarte puțin echipat, pur TEREN
DE AVENTURĂ. Burdușit cu iarbă, friabil, cu plăci de gresie amenințătoare. Și o
linie dubioasă.
Prima lungime din
Fisura Verde pornind din punctul de joncțiune a fost ușoară, dar neechipată.
Aici am montat niște frienduri mari. Am trecut de regruparea cu spit, parcurgând
60 m întinși ce au culminat la finalul lor cu un traverseu dreapta de 7 m, unde
am amenajat o regrupare cu 2 pitoane bune. De aici terenul e frământat, linia
fisurii se pierde în tot felul de contraforturi și plăci mari desprinse de
perete. Găsim niște pitoane – jalon –, urmate de surplombe de iarbă pe care le
trecem la limita întunericului. Regrupăm pe o brână comodă, după 35 m, la 2
pitoane bunicele. Întunericul e total. Scoatem frontalele. Luna răsare de după
perete, către vest, luminând Circul 1, cu orientare preponderent sudică. La
noi, beznă… Din acest punct, estimez 50-60 m până în creastă. Oboseala e la un
nivel acut… Frigul se face simțit, mai ales la mâini. Mă gândesc să ne mișcăm,
ca să putem simți prizele. Păstrez pe mine în continuare mobile, ciocan și
cuie, în cuantum de circa 10 kg, cu bucle cu tot. Mihai, la rândul lui, cară
rucsacul cu haine, apă, mâncare și restul de echipament. După un telefon scurt
către Dragoș Nedelcu, care parcursese traseul cu 15 ani în urmă, ne angajăm pe
penultima lungime: un scoc înierbat, punctat de 3 pitoane sfrijite. Ieșirea
peste o surplombă de iarbă, în care înfig degetele în pământ, mă aduce la baza
unei fețe, punctată de 2 pitoane care ies cu mâna și un spit. Regrupez și vine și Mihai, dărâmând niște
blocuri imense ce duduie în tenebrele întunecimii… Ultima lungime, care e o
fisură parțial cimentată, consumă ultimul strop de energie… Pasajele nu mă lasă
să răsuflu până în creastă, pe Brâna Mare a Coștilei. Mihai, la recuperare,
avea să cadă cu 2 pitoane care au ieșit cu mâna, iar la final a trebuit să spargă
cu ciocanul stânca ca să poată recupera un friend înțepenit. Dar se arătă, sus
pe brână, în lumina blândă a Lunii… Este ora 21:30, suntem după exact 10 ore de
ascensiune continuă.
Ne strângem mâna – una dintre acele strângeri de mână consecutive unui act plin de semnificație – și începem grăbiți să ne îmbrăcăm, să mâncăm ceva, să sortăm și să strângem echipamentul. Coborârea, deși picioarele dor îngrozitor, îmi lasă acel sentiment plăcut de împlinire, în tovărășia unui coechipier care și-a lăsat viața în mâinile mele de multe ori și într-un decor nocturn de toamnă blândă, sub un cer cu Lună.
Sper ca Nea' Coman zambeste , acolo unde este , stiind ca noi ne-am amintit cu respect, de el !...
